Ei sunt musculoşii pe care Antena 1 îi aruncă în lupta cu “Exatlonul!”
Succesul show-ului de aventură “Exatlon” i-a pus în gardă pe rivalii de la Antena 1 și de la PRO TV, care acum contraatacă, anunțând emisiuni de top, pe același calapod. Dacă ieri v-am spus doi dintre concurenții pe care îi veți vedea la “Ninja Warrior” (PRO TV), acum vă anunțăm, în exclusivitate, numele primilor doi musculoși de la “Nomads” (Antena 1).
Primul care a semnat pentru acest nou reality-show eset Dorian Popa (29 de ani), care pare abonat la astfel de experimente. Devenit celebu cu serialul „Pariu cu viaţa” (2011) şi cu trupa LaLa Band, solistul-actor a participat în 2015 la reality-show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, de la Pro TV, filmat în Africa de Sud, unde a ajuns până în finală. Atunci, solistul a reuşit performanţa de a slăbi peste 15 kilograme, iar când a ajuns în ţară era de nerecunoscut. Au urmat şi alte emisiuni şi show-uri de supravieţuire, iar anul trecut a filmat pentru „Asia Express” (Antena 1), alt reality-show de succes, care a fost difuzat la începutul anului.
Dorian Popa are condiţie fizică şi este una dintre vedetele care merge zilnic la sală. Pe 7 august, el va împlini 30 de ani, însă s-ar părea că nu-și va petrece ziua acasă, ci va fi la filmări, pe o insulă încă necunoscută, unde îşi va folosi muşchii pentru a câștiga premiul cel mare la “Nomads”. În acest nou show, coleg și rival în acelaşi timp îi va fi Sonny Flame (31 de ani), pe numele său adevărat Mihai Răzvan Preda, care a lansat şi el câteva hituri de succes, a colaborat cu Andreea Bălan şi Connect-R şi a participat la „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, dar şi la competiţia „Ford Boyard”, de la PRO TV. Solistul este şi el unul dintre interpreţii care face furori și cu mușchii, nu doar cu muzica. Se aude că Antena 1 duce negocieri cu multe vedete sportive, pe care ar vrea să le aibă în propria ogradă, pentru acest show. Marian Drăgulescu, Connect-R, Cătălin Moroşanu, Ionuţ Iftimoaie şi lista continuă, pentru că la “Nomads” vor fi atât oameni obişnuiţi, cât şi vedete.
Totul despre emisiunea „Nomads”
”Nomads” e un nou show de aventură și supraviețuire, creat de Caracol Televisión și care a fost difuzat pentru prima dată sub numele de ”El Desafio”, în Columbia, unde de aproape 15 ani a devenit o adevărată emblemă a prime time-ului. În acest format, trei echipe compuse din vedete, dar și oameni obișnuiți, vor fi trimise într-o locație deloc confortabilă, unde vor fi supuse unor experiențe extreme, care le vor pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare echipă va trebui să își dovedească puterea de rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.
În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce echipa câștigătoare va fi cazată într-un resort de lux și va fi răsfățată zilnic, echipa de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde concurenților le vor fi trasate sarcini în schimbul cărora vor primi mâncare și un loc în care să doarmă. În cele din urmă, cea de-a treia echipă va fi sancționată și va trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, doi concurenți vor fi nominalizați pentru ”Eliminare” și se vor lupta pentru ca unul dintre ei să rămână în competiție. În ultima etapă a show-ului, ultimii opt concurenți se vor lupta între ei și doar unul va deveni câștigătorul acestui reality-show de aventură. Emisiunea va fi filmată în colaborare cu o echipă de producție Eccholine într-o locație exotică ce va fi dezvăluită în curând.