Ela Crăciun, o mămică mândră până la lacrimi! Fiul ei cel mare a intrat la Facultatea de Medicină Veterinară: „S-a pregătit o viață întreagă”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Veste plină de emoție și bucurie în familia Elei Crăciun! Una dintre cele mai iubite mămici din online și TV trăiește un moment de mândrie profundă. Alex, fiul ei cel mare, a fost admis la Facultatea de Medicină Veterinară, împlinindu-și astfel visul din copilărie.

Încă de mic, Alex, fiul cel mare al Elei Crăciun, a fost înconjurat de natură, iar casa bunicilor a devenit repede „raiul” său, un loc în care și-a petrecut vacanțele printre animale, învățând instinctiv ce înseamnă grija, responsabilitatea și conexiunea cu ființele necuvântătoare. Pasiunea lui sinceră pentru necuvântătoare a fost constantă și profundă, iar cei apropiați spun că „s-a pregătit o viață întreagă” pentru acest drum.

 „Alex și-a urmat chemarea inimii”

Pentru tânărul student, faptul că a fost admis la Facultatea de Medicină Veterinară nu este doar un pas academic, ci un vis crescut odată cu el.

„Este o reușită care ne emoționează pe toți. A fost dintotdeauna un copil bun, echilibrat și muncitor, iar faptul că și-a urmat chemarea inimii mă face să fiu nu doar mândră, ci recunoscătoare că am un fiu atât de determinat”, ne-a declarat Ela Crăciun, vizibil emoționată de performanța fiului ei.

Ela, vacanță cu soțul într-un resort exclusivist pentru adulți din Italia

După atâtea luni intense pline de emoții, planuri și examene, Ela Crăciun și-a oferit un moment rar, dar binemeritat: o vacanță romantică alături de soțul ei, într-un resort exclusivist pentru adulți din Italia. 

A fost o escapadă așteptată de doi ani, un respiro pentru suflet și un prilej de reconectare în cuplu. Cei doi au petrecut seri romantice în decoruri de vis, savurând cine rafinate în lumina apusului. Plimbările lungi, departe de agitația cotidiană, le-au oferit prilejul perfect pentru a se redescoperi. 

Nu au lipsit nici sesiunile de răsfăț la spa, masaje terapeutice, tratamente de relaxare și momente petrecute în liniștea saunelor, toate contribuind la o experiență completă de regenerare fizică și emoțională. A fost o escapadă în care dragostea și relaxarea s-au împletit în mod cât se poate de armonios. 

„În toată agitația vieții noastre, ne-am dat seama cât de prețios e timpul în doi. Am fost restanți la capitolul romantism, dar am recuperat cu vârf și îndesat. A fost vacanța de care aveam nevoie amândoi”, ne-a mărturisit Ela Crăciun, la întoarcerea din escapada romantică. 

Vedeta, mereu activă în lumina reflectoarelor, fie pe micile ecrane, fie în proiectele sale online, nu uită niciodată cât de importante sunt rădăcinile și echilibrul în familie. Crede cu tărie în parteneriatul de cuplu și știe că o relație solidă nu se întreține singură, ci cu implicare, dedicare și iubire constantă. Astăzi, spune cu zâmbetul pe buze că „flacăra e tot acolo”  și mai vie ca niciodată.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
kylie jenner instagram jpg
image jpeg
Vedete, foto arhiva jpg
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Adrian Mutu jpg
image jpeg
Giulia Anghelescu, foto Instagram jpg
banner vot bun jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net