Elena Băsescu, pe pârtie cu copiii! Fostul soţ, în braţele iubitei
Pasionată de sporturile de iarnă, Elena Băsescu şi-a dus copiii pe pârtie la Predeal, de Revelion. Mezina fostului şef de stat s-a dat cu placa şi a avut grijă de cei doi copii ai săi, Sofia Anais şi Traian jr., să se distreze la săniuş. Bogdan Ionescu, fostul soţ al brunetei, a petrecut noaptea dintre ani la Bucureşti, în braţele Mariei Grigoriu, fotomodelul cu care trăieşte de mai bine de jumătate de an o frumoasă poveste de dragoste.
Elena Băsescu (37 de ani) a făcut spectacol pe pârtia din Predeal în Ajunul Anului Nou. EBa a urcat şi a coborât cu copiii după ea şi a atras toate privirile turiştilor. Bruneta e mămică cu normă întregă, dar şi o împătimită a sporturilor. Vedeta a avut grijă de micuţii ei să se distreze la zapadă şi a făcut un adevărat tur de forţă, urcând şi coborând cu Traian jr. în spate. Nu a scăpat-o din ochi nici pe Sofia Anais, pe care a ţinut-o strâns de mână.
Elena a profitat din plin de vreme şi echipată corespunzător pentru snowboard a dat lecţii privitorilor, dar şi celor doi copii ai săi din mariajul cu Bogdan Ionescu.
În tot acest timp, fostul ei soţ a petrecut la Bucureşti alături de Maria Grigoriu, zilele trecute aflându-se şi ei la munte, într-un cadru romantic, la un resort de lux din Braşov.