Elisabeta a României, prima regină a Carpaţilor, răpusă de o gripă. Şi Regina Victoria a Angliei o voia noră
Protectoare a artelor, dar şi „Mamă a răniţilor“, cea dintâi regină a României a fost un adevărat Mecena al epocii sale şi o ambasadoare a ţării noastre în lume.
Cu doar câteva zile înainte de Revelionul anului 1843, mai exact pe 29 decembrie, în castelul Monrepos din Neuwied, Germania, se năştea Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, fiica Mariei de Nassau-Weilburg şi a Principelui Hermann de Wied. La acel moment, nimeni nu intuia că fina de botez a Împărătesei Prusiei avea să devină cea dintâi regină a României – care, la acea oră, nici nu-şi ratificase unirea.
Elisabeta şi-a petrecut copilăria şi prima tinereţe în stilul de viaţă auster al familiei sale, perioadă marcată, din păcate, de paralizia mamei, după a doua naştere, de moartea timpurie a tatălui, de ftizie, şi decesul fratelui mai mic, răpus la 12 ani, de o malformaţie gravă. Dar tânăra fusese pregătită pentru rolul de suverană încă de timpuriu, la Bonn, unde mama ei făcea acte de caritate şi ţinea diverse serate frecventate de artişti, erudiţi şi aristocraţi.
