Ellie White a împlinit 37 de ani. Se mărită anul acesta, după 14 ani de relație

Ultima actualizare:

    Ellie White și Doru Tincăfoto: arhivă personală
Ellie White și Doru Tincăfoto: arhivă personală

Ellie White a împlinit 37 de ani duminică, 28 februarie, solista alegând să facă o petrecere intimă, în sânul familiei sale. Spre deosebire de alți colegi de breaslă, care au făcut chefuri mari în cluburi sau restaurante și s-au ales cu amenzi pe măsură, Ellie, trecută deja împreună cu soțul ei prin experiența Covid, a preferat să stea acasă.

Solista a primit cadouri, bijuterii de la soțul ei, flori și un tort din care s-au înfruptat cu toții. “Dacă stau să mă gândesc, nici nu știu în ce perioadă a vieții m-aș poziționa fizic versus psihic. Știu doar că sunt recunoscătoare pentru toate experiențele din viața mea, fie bune, fie rele. Sunt mândră de faptul că am reușit să iau fiecare eșec și să-l transform în energie propulsoare pentru proiecte viitoare. Fie că am căzut la pământ dărâmată de greutatea problemelor, fie că le-am zâmbit sadic în față, m-am ridicat de pe jos, m-am șters de praf, mi-am șters lacrimile și am mers mai departe. Iar eu acum, mă simt în cea mai bună formă fizică în care am fost vreodată, mă simt mai puternică decât am fost vreodată. Așa că, cifrei care mi se adaugă în plus în buletin nu am ce să îi reproșez. Adevărul e că nu mă simt deloc ca de 37 de ani”, a scris vedeta, pe blogul ei.


    Tortul aniversarfoto: Instagram
Tortul aniversarfoto: Instagram

Se căsătorește abia anul acesta după 14 ani de relație!

Ellie White și logodnicul ei, impresarul Doru Tincă, au doi copii împreună, dar nu au ajuns încă la altar. Ellie White şi partenerul ei de viaţă au însă planuri mari, după o relaţie de 14 ani. Vor să se căsătorească chiar anul acesta. „Am fost cerută frumos, în genunchi, în camera de hotel, la o lună după ce ne-am cunoscut. La noi logodna încă durează de 13 ani. După 5 ani de relaţie am avut de ales în a face copii sau a ne căsători şi am făcut un copil. După aia a venit şi al doilea copil. După atâţia ani de relaţie nu mai simţi nevoia să te căsătoreşti. Anul trecut am împlinit 13 ani de relaţie, deja ştim totul unul de celălalt. Anul ăsta ne căsătorim. E la fix. La noi aşa se întâmplă”, a spus Ellie White, la Antena Stars.

Citește și:

Ellie White, despre calvarul COVID-19: "Nu am suportat nici atingerea hainelor de pe mine"

Ellie White, în șoc: ”Azi-noapte, hoții au încercat să intre peste noi în casă. Oribil sentiment!”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Vedeta s-a emoționat gândindu-se la mama ei, regretata Mioara Roman, căreia i-a dedicat această distincție
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image
actualitate.net
image
actualitate.net