Enache a pălăvrăgit la telefon până s-a paradit!

29 martie 2015
image
Adrian Enache recunoaşte că exagerează cu discuţiile telefonice

Cunoscut drept Don Juan-ul muzicii româneşti, pe Adrian Enache au început să-l chinuie bolile. Stresul de zi cu zi şi-a spus cuvântul. A ajuns pe mâna medicilor, care i-au spus că vorbeşte prea mult la telefon, are pietre la rinichi şi cantităţi mari de plumb în corp.

La 48 de ani, Adrian Enache se ţine bine, cel puţin în privinţa aspectului exterior. Solistul se vopseşte, se dichiseşte, stă bine cu silueta şi îşi păstrează aerul de tinerel cu care are încă mare trecere la femeile frumoase. Zilele trecute însă el a trecut pe la o clinică privată, unde a fost pus cu palmele pe un computer şi scanat cu un dispozitiv de ultimă generaţie, Matrix Drops Computer. În doar câteva minute, solistul a aflat că are ceva probleme de sănătate care trebuie tratate de urgenţă. Primul vinovat este telefonul mobil de care abuzează în fiecare zi. Click! a aflat care a fost diagnosticul complex stabilit de medici. “Scăderea imunităţii din cauza efectelor nefaste ale electrosmogului (telefon mobil), suprasolicitare fizică, microlitiază renală, prezenţa unor metale grele, cum ar fi plumbul (posibil din apa ingerată), iar creativitatea nu este valorificată la potenţialul ei maxim, acesta putând fi tratat cu picăturile Matrix  Drops”, ne-a declarat inginer Aurelia Dumitru, director general Global Wellness System. Contactat de reporterii Click!, Adrian a confirmat spusele specialistei, dar nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.

Click! spune

image
După ce i-a scanat corpul, o specialistă i-a spus că are probleme şi cu rinichii

Adrian Enache a avut prilejul să descopere una dintre cele mai avansate tehnologii din domeniul fizicii cuantice, care se bazează pe homeopatie, psihologie şi astrologie. Un dispozitiv de ultimă generaţie i-a scanat timp de un minut  palmele şi apoi a afişat pe ecran un diagnostic complex, luând în calcul întreaga persoană: corp, minte, spirit, suflet, câmp emoţional, energetic şi relaţional. 

Fiica solistului scrie cu greutate

Diana a stat trei zile în spital din cauza rănilor jpeg

Mai trist este că şi fiica lui, Diana (18 ani), care anul trecut a fost tăiată cu un cuţit pe mâini şi pe sâni, de un paznic libanez, a rămas cu o incapacitate de 10% de folosire a degetelor arătător şi mijlociu, de la mâna dreaptă. După incidentul de acum opt luni, Diana nu şi-a revenit nici fizic, nici psihic şi de-abia reuşeşte să-şi ia notiţele la şcoală.

survivor tj nedelcu png
3alex nedelcu survivor png
zona de confort jpg
1 insula iubirii 1 jpg jpeg
Sorin Oprescu a fost săltat de mascați din casa lui, în septembrie 2015, după ce tocmai primise mită 25 000 de euro jpeg
ramona olaru png
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
dorian popa babs jpeg
1 johnny depp jpg jpeg
dieta claudia pavel 2 jpg
3pelinel png
ramona olaru png
5leona lewis insarcinata png