Epidemia de coronavirus a băgat spaima în vedete! Se sperie de la cea mai mică răceală
Acum, chiar şi un strănut ne sperie! Vedetele s-au izolat la domiciliu imediat ce au răcit puţin. La primele semne, febră, nas înfundat, Mirela Vaida şi Iulia Albu au apelat la medici, dar şi la tratamentele “din bătrâni”.
Mirela Vaida (37 ani) s-a confruntat toată săptămâna cu probleme grave de sănătate. Prezentatoarea de la Antena 1 are o formă de răceală gravă care a dus la otită. Ea a ţinut să le transmită fanilor ei faptul că se simte ceva mai bine, dar a rămas cu o răguşeală. Iar Mirela Vaida nu poate face pauză vocală întrucât are emisia zi de zi şi de susţinut un concert duminică.
Mirela Vaida şi-a pus usturoi în urechi
“Am rămas cu răguşeala. Eu am şi spectacol, duminică seară, unde trebuie să cânt şi sper să-mi revin, dar la felul în care vorbesc eu şi acasă şi aici nu ştiu dacă, dar oricum, veniţi acolo şi ne des-curcăm noi”, a spus Mirela Vaida în emisiunea pe care o prezintă. Mai mult, soacra sa a ajutat-o să se vindece cu nişte leacuri tradiţionale. “Soacră-mea mi-a pus usturoi în ambele urechi, sare gronjoasă la gât şi pe urechi de mă ardeau, mi-a dat o ţuică fiartă, apoi mi-a dat şi usturoi şi ceapă, apoi mi-a dat să fac şi gargară şi apoi m-a băgat în pat. Puţeam ca un cârnat”, a spus Mirela Vaida la “Acces Direct”.
Iulia Albu bea ceai de anghinare
Şi Iulia Albu (38 ani), cea mai influentă personalitate online din modă, traversează de câteva zile o perioadă nu tocmai favorabilă din punctul de vedere al sănătăţii. Celebrul critic de modă a rărit astfel ieşirile în oraş, dar şi postările pe reţelele de socializare, în mod special pe instagram, acolo unde are 400.000 de urmăritori, din cauza unei răceli care a ţintuit-o la pat. Şi pentru că s-a instalat şi febra, Iulia Albu se tratează cum ştie mai bine la domiciliu. Bea ceai de anghinare, sucuri de fructe exotice, face băi fierbinţi şi doarme cât mai mult. Vedeta abia aşteaptă să se refacă pentru a-şi putea relua proiectele pe care le pregăteşte pentru această primăvară. Din cauza răcelii care i-a dat bătăi de cap, Iulia Albu şi-a anulat chiar şi o emisiune la care trebuia să fie ieri prezentă. Cunoscută pentru apariţiile sale excentrice, vedeta stă acum cuminţică în casă, deşi nu prea are răbdare să nu facă nimic.
«Nu trebuie să intrăm în isterie»
Andreea Marin (45 de ani) chiar atrage atenţia că nu orice răceală ar trebui să ne bage în sperieţi. “Părerea mea e că nu ne ajută cu nimic stresul pe această temă ci mai degrabă informarea concretă, ce am de făcut, cum pot avea grijă de igiena mea personală, care trebuie să îmi fie comportamentul atunci când mă aflu în mulţime, nu ne ajută cu nimic să părăsim starea de calm şi să intrăm în isterie. Speriaţi fiind, nu luăm decizii bune”, a spus vedeta prezentă zilele trecute la un eveniment medical.
Costi Ioniţă se fereşte cu sucuri naturale
Costi Ioniţă (42 ani), fost component al trupei Valahia, călătoreşte foarte mult prin lume. Ca orice artist care se respectă se bucură de vacanţe de lux, în colţuri îndepărtate ale lumii, iar o perioadă bună de timp a trăit visul american şi a lucrat cu greii muzicii de peste Ocean, printre care Shaggy, Pitbull, Bob Sinclair. Acum e în ţară şi a fost surprins de fotoreporterii Click! în faţa unui mall, cu un pahar de suc de portocale în mână. Pentru a se proteja de răceli, artistul consumă numai sucuri naturale, citrice şi mănâncă multe paste cu usturoi.