EXCLUSIV Am vizitat-o acasă pe Anca Pandrea! «Când sunt stresată, Iura mă protejează»

Ultima actualizare:
Anca, alături de Iura,  pe vremea când erau  fericiți împreună
Anca, alături de Iura, pe vremea când erau fericiți împreună

Îndrăgita actriţă, pe care ultima oară aţi văzut-o la tv în serialul “Numai iubirea”, unde a jucat cu partenerul ei iubit, Iurie Darie, trăieşte în buricul Bucureştiului în căsuţa ei, alături de singurul căţel care i-a mai rămas. I-am făcut o vizită Ancăi Pandrea (74 de ani), care ne-a povestit cum i s-a schimbat viaţa în pandemie.

  • Click!: Ce mai face zilele acestea Anca Pandrea?

Anca Pandrea: Momentan sunt bine, pentru că am o curte de care să mă ocup: mai tai trandafiri, aşa cum m-aţi prins şi azi, mai stau cu căţelul, mă relaxez la masa din curte.

  • Cum au fost ultimele luni pentru dvs?

E bine când ai prieteni care vin să te ajute cu câte ceva. În rest, am ieşit după strictul necesar. Mulţi mă sunau şi mă întrebau dacă am nevoie de ajutor. Cât a fost stare de urgenţă, veneau cu pachete şi mi le puneau pe masă în curte şi plecau. Să fiu cinstită, îmi e frică, pentru că am insuficienţă cardiacă pulmonară şi respiratorie şi mai multe alte probleme. Şi încerc cât pot să mă păzesc. Dacă eram mai tânără, eram la Vama Veche sau în Costineşti. Am ieşit cu căţelul, am mai făcut cumpărăturile. Mergeam în fiecare zi cu căţelul cam jumate de oră sau o oră.

Iubita regretatului  actor Iurie Darie se  bucură că poate  petrece timp în curte
Iubita regretatului actor Iurie Darie se bucură că poate petrece timp în curte
  • Prietenii v-au ajutat în izolarea asta?

Nu că m-au ajutat, dar au fost minunaţi. Şi dacă nu mă ajutau cu cumpărături, m-au ajutat că există, că aveam cu cine să vorbesc la telefon, să comentez evenimentele. Erau prieteni care mă întrebau ce fac, dacă am nevoie de ceva.

  • Cu colegii de breaslă ţineţi legătura?

Nu, din păcate.

  • Ce v-a supărat cel mai tare în aceste luni?

Că nu am putut să merg la puiul meu, la Iura (Iurie Darie, n.r.) la cimitir. Am fost doar de două ori în vara aceasta. 

  • Pandemia a oprit expoziţia dedicată lui Iurie Darie de pe 14 martie, de ziua lui. Ce aţi făcut cu tablourile lui?

M-a sunat o prietenă de la arhiva de artă şi mi-a spus despre o expoziţie de la Muzeul Satului, la sfârşitul verii. Era nevoie de două tablouri de-ale lui Iura, legate de sat. Am căutat şi am găsit două tablouri şi apoi am fost şi eu acolo în ultima zi de expoziţie. La Vernisaj nu m-am putut duce pentru că era foarte cald şi nu aveam nevoie, dar m-am dus înainte cu o zi să se închidă.  

  • Îl mai visaţi pe Iurie Darie?

Iura nu vine în vis, simt aşa, ca o adiere. Pot să spun că atunci când sunt stresată, mă simt protejată. Şi mai simt o umbră care trece prin apropiere şi când mă uit, nu e nimeni. Acum câteva zile, mă simţeam rău şi am simţit ca o mângâiere. Parcă a trecut o mână de bioenergetician şi mi-am revenit.

Anca Pandrea şi Iurie Darie s-au iubit 27 de ani


    Anca, alături de Iura,  pe vremea când erau  fericiți împreună
Anca, alături de Iura, pe vremea când erau fericiți împreună

Iurie Darie şi Anca Pandrea au trăit 27 de ani frumoşi, însă nu au apucat să treacă pe la Starea Civilă şi nici să aibă copii. Anca Pandrea şi-ar fi dorit să aibă un copil cu Iura şi acesta rămâne cel mai mare regret al actriţei. Povestea de dragoste dintre cei doi actori a debutat oarecum straniu. Anca era prietenă cu Consuela, prima soţie a lui Iura care a murit tânără din cauza unei boli incurabile. Apoi Anca i-a promis că va avea grijă de el şi a încercat chiar să îl cupleze cu o profesoară de franceză. Iurie Darie a avut din mariajul cu Consuela un fiu, pe regretatul regizor Alexandru Darie (59 de ani).

Anca Pandrea și Iurie Darie au avut o poveste de dragoste ca în filme
Anca Pandrea și Iurie Darie au avut o poveste de dragoste ca în filme

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2012, după o lungă suferinţă, Iurie Darie s-a stins din viaţă acasă, chiar sub privirile Ancăi Pandrea. Sfâşiată de durere, iubita actorului i-a îmbrăţişat trupul neînsufleţit până dimineaţa, când legiştii au venit să constate oficial decesul. La funeralii, actriţa a sărutat trupul lui Iurie Darie şi a plâns zile şi nopţi după ce a rămas singură. A trecut printr-o depresie cruntă, când singurul lucru pe care şi-l dorea era să moară şi să ajungă la Iura. Atunci s-a îmbolnăvit de inimă şi de plămâni şi a ajuns la urgenţă, la un pas de moarte. A primit peste 20 de diagnostice, iar medicii i-au interzis să mai fumeze şi i-au dat un regim alimentar strict. Trei luni a respirat cu ajutorul unui aparat cu oxigen, apoi şi-a revenit şi a rămas doar pe regim alimentar şi tratament. 

Citește și:

EXCLUSIV Anca Pandrea se luptă cu patru boli și cu singurătatea: «Nu mai pot merge nici la cimitir»

Anca Pandrea, băgată în spital de propriii câini. A ajuns la Urgență plină de sânge!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net