EXCLUSIV «Amanta lui Ploieşteanu mă terorizează cu mesaje!». Elena, soţia celebrului lăutar, nu mai suportă ameninţările tinerei rivale
Viaţa Elenei Ploieşteanu s-a transformat în coşmar, de o săptămână, de când e bombardată cu mesaje grele de Ana Maria Roşu, amanta soţului ei. Femeia nu se mai poate odihni noaptea şi e hotărâtă să o dea pe roşcata obraznică pe mâna poliţiei.
Cele două femei nu au mai avut o confruntare faţă în faţă de mai bine de opt ani, când Elena (58 de ani) i-a tăiat calea amantei soţului ei: “Atunci am bătut-o şi am murdărit-o cu fecale”, ne-a spus soţia lăutarului. Iată însă că, sătulă să mai fie pusă la zid din cauza relaţiei clandestine cu Nelu, Ana Maria Roşu (32 de ani) a trecut şi ea la atac dar, într-un mod laş, prin sms. De o săptămână încoace, soţia lui Nelu Ploieşteanu (64 de ani) nu mai pune geană pe geană şi, pentru că rivala ei nu se potoleşte, a decis să facă public, prin intermediul Click!, conţinutul mesajelor: „Sunt cu Nelu acum. Doar tu nu înţelegi că totul s-a terminat. Va divorţa de tine. Vei rămâne singură. Te-ai făcut de râs, toată lumea te consideră o mahalagioaică, doar banii lui te interesează. La tine nu se va mai întoarce. Ne vedem zilnic, vorbim mereu la telefon. El are un telefon special, mereu a avut, doar nu era să vorbească de pe abonament. Nu ai rezolvat nimic, va divorţa de tine”. Dacă amanta nu va pune punct războiului, soţia înşelată e chitită să o dea pe mâna poliţiei: „Nu mai suport, m-a terorizat femeia asta, o omor cu mâna mea. Mă sună noaptea de câte 5-6 ori, de pe la ora 12 începe circul cu apelurile, nu spune nimic, însă mi-a dat un mesaj urât. Îi dau în judecată pentru ceea ce fac. Ăştia mă fac să ajung la spitalul de nebuni”, a mai declarat Elena Ploieşteanu, pentru Click!
Nelu Ploieşteanu a făcut 10.000 de euro în campania electorală
În timp ce femeile se bat pentru inima lui, Nelu Ploieşteanu îşi vede liniştit de cântări. Lăutarul este unul dintre puţinii artişti care au avut concerte în campania electorală. Celebrul interpret a onorat o serie de spectacole, în diferite oraşe ale ţării. Tariful acestuia, pentru un program care include piesele sale de inimă albastră, porneşte de la 1.500 şi ajunge la 3.500 de euro. Prin urmare, maestrul a avut încasări de cel puţin 10.000 de euro.