Ce se intampla cu mormantul lui Gabi Lunca?
Cele trei fiice şi fiul lui Gabi Luncă sunt disperaţi! La patru luni după ce regina muzicii lăutăreşti a fost răpusă de nemilosul virus Sars-CoV-2, aceştia nu reuşesc să-i aducă mamei omagiul cuvenit.
Cei patru fraţi şi-au propus să ridice un monument impunător la locul unde artista îşi doarme somnul de veci, în Cimitirul Dămăroaia, dar blestemul Covid-19 îi urmăreşte! Constructorul care se ocupa de monument este internat în spital cu o formă gravă a bolii.
Regina muzicii lăutăreşti Gabi Luncă avea să părăsească scena vieţii, vineri 2 aprilie 2021, în aceeaşi zi în care s-a stins şi Nelu Ploieşteanu şi la fix o săptămână după Cornelia Catanga. Cântăreaţa, în vârstă de 82 de ani, a fost răpusă de Covid-19, după ce, în trecut, izbutise să învingă până şi cancerul. Familia a reuşit să o înmormânteze pe marea artistă cu fast, la cimitirul Dămăroaia, unde Gabi Luncă şi-a dorit să-şi doarmă somnul de veci, în ciuda restricţiilor impuse la acea oră în cazul celor răpuşi de Sars-CoV-2. Au fost aduse la Dămăroaia şi osemintele soţului ei, Ion Onoriu, tot conform dorinţei marii soliste. După moartea marii artiste, fiicele sale şi fiul acesteia au demarat lucrările pentru realizarea unui monument funerar dedicat memoriei părinţilor lor.
Din păcate, blestemul Covid i-a lovit iar! Constructorul, care se ocupa de impozanta lucrare monumentală, s-a îmbolnăvit de o formă gravă de Sars-CoV-2 şi se află la această oră internat în spital. “Cel care trebuia să-i facă mormântul mamei s-a îmbolnăvit de o formă gravă de Covid! Este în spital! Sperăm să-şi revină cât mai repede, pentru că noi am dat deja toţi banii! Vrem să facem un mormânt de care părinţii mei ar fi mândri. Am comandat o băncuţă, o fântână, dar şi o carte din granit în loc de cruce şi pe jos vor fi clape de pian”, a declarat Rebeca Onoriu, fiica cea mică a marii artiste, în exclusivitate, pentru Click! Fiicele marii soliste, Rebeca, Sara şi Estera, dar şi fiul, Emanuel Onoriu, merg zilnic la cimitir. Mormântul cântăreţei este plin de flori şi de tablouri cu ea şi cu soţul ei Ion Onoriu.
„Mergem în fiecare zi la mama ca să udăm florile şi pomişorii. Stau şi vorbesc cu ea ore în şir. Tot ce fac, fac cu gândul la ea“, ne-a mai spus Rebeca Onoriu. Toată familia lui Gabi Luncă a fost lovită de blestemul Covid! Fiul ei, Emanuel Onoriu, nu a putut să meargă nici la înmormântarea mamei sale pentru că, la acel moment, se afla în carantină cu o formă medie de Covid. Marea cântăreaţă a luat virusul chiar de la unul dintre nepoţii ei!
Şi ei au pierdut lupta cu virusul
Muzica lăutărească a pierdut în primăvara lui 2021, la finalul valului 3 de coronavirus, nu mai puţin de trei artişti români inegalabili.
Toţi au murit răpuşi de Sars-CoV-2. Cornelia Catanga a murit fulgerător chiar pe holurile spitalului în martie 2021, apoi Nelu Ploieşteanu a murit şi el în aceeaşi zi, 2 aprilie, în care s-a stins şi regina muzicii lăutăreşti Gabi Luncă!
Pe lunga listă a celor care s-au stins din viaţă în urma infecţiei cu SARS-CoV-2 se află şi celebrul cântăreţ de muzică populară, Nelu Bălăşoiu, care a decedat în aprilie 2020, la 71 de ani.
O altă stea a muzicii populare româneşti, Nicolae Sabău, a fost răpus de virus la 91 de ani, la sfârşitul lunii decembrie 2020. Actorul Bogdan Stanoevici (62 de ani) a pierdut lupta cu boala în ianuarie anul acesta, în urma infectării cu Sars-CoV-2. Fondatorul şi liderul trupei Cargo, Adi Bărar, şi-a găsit sfârşitul în Secţia ATI a Spitalului Judeţean Timişoara, pe data de 8 martie 2021.