EXCLUSIV Bodyguardul lui Katy Perry are grijă de românii de la «Asia Express 2020». Dezvăluiri incredibile din culise

Ultima actualizare:
Nico și fiica ei, Alexandra, epuizate în competiția «Asia Express»
Nico și fiica ei, Alexandra, epuizate în competiția «Asia Express»

Culisele din "Asia Express", reality-show ce revine la Antena 1 sâmbătă, 15 februarie, de la ora 20.00, sunt la fel de spectaculoase ca ceea ce se vede pe micul ecran. O echipă de peste 200 de oameni lucrează pentru acest proiect, în aşa fel încât totul să se desfăşoare perfect. Unul dintre personajele din umbră este bodyguardu-ul lui Katy Perry, care asigură paza concurenților români din show.

Cursa nebună şi plină de pericole de pe Drumul Comorilor este atent supervizată de Benny Boeckmans, șeful Securității, desemnat la Asia Express. Benny lucrează de mai bine de 12 ani pentru acest format. În toată această perioadă s-a ocupat şi de securitatea celor mai mari nume din industria muzicală internatională: Guns N’ Roses, Metallica, Pearl Jam sau Katy Perry.

Alex Abagiu și prietenul său Radu, concurenți la Asia Express
Alex Abagiu și prietenul său Radu, concurenți la Asia Express

Cine este Benny Boeckmans, bodyguard-ul de la «Asia Express»

“Cariera mea în acest domeniu a început acum mai bine de 26 de ani, în domeniul muzicii, mai exact al rock 'n' roll-ului. Am început cu trupa Guns N' Roses, însă am fost coordonator de securitate în foarte multe show-uri mari. Am acceptat și propunerea de a fi alături de Katy Perry, am făcut un turneu cu Limp Bizkit în anii 90` și am lucrat inclusiv cu The Rolling Stones, Metallica, sau Bruce Springsteen. De exemplu The Rolling Stones sau U2 au avut nenumărate concerte și deja știu mersul lucrurilor. Le-au văzut pe toate, așa că a fost foarte simplu să lucrez alături de ei. Deși la început a fost pentru mine doar un hobby, s-a dezvoltat într-un job full-time, iar pe parcurs am făcut foarte multe cursuri, am asistat la traininguri speciale pentru acest domeniu de securitate.


    Benny, alături de Katy Perryfoto: Profimedia
Benny, alături de Katy Perryfoto: Profimedia

Când am primit propunerea de a face parte din formatul Asia Express, chiar atunci când se puneau bazele acestui show, nu am avut niște coordonate pe care să le urmăresc. Am observat, la începutul carierei mele, că toți membrii echipei se bazau mai mult pe intuiție, fără a respecta un set de reguli. Încercau doar să se muleze pe fiecare situație și să scoată tot ce-i mai bun, dar nu aveau o structură clară. Eu am încercat să schimb acest lucru, iar în prezent avem niște prezentări pe care le arătăm tuturor, ba chiar facem și un soi de scenete pentru a le explica vedetelor ce anume trebuie să facă și ce să evite", a spus bodyguard-ul.

Prin ce peripeții a trecut Benny, bodyguard-ul Asia Express

Pentru că sunt mereu pe drum, sunt mereu pe fugă, pentru că ajung să doarmă prin cele mai ciudate locuri, Benny are mereu grijă ca siguranţa concurenţilor să fie pe primul loc.  “Sunt coordonatorul de securitate al acelui show de foarte mult timp, chiar pot spune că eu am pus bazele acestui job. Sunt responsabil de siguranța concurenților și a membrilor din echipa de producție, iar acest lucru implică foarte multe aspecte. Mă ocup inclusiv de acomodarea culturală, pentru că specificul fiecărei culturi trebuie respectat pentru a evita situațiile periculoase. De fiecare dată, la începutul proiectului, le dau câteva detalii tuturor, însă le sunt alături și pe parcursul traseului. Verific locațiile, mă asigur că sunt sigure, vorbesc cu localnicii, dar și cu guvernul pe plan local, pentru a determina dacă putem filma în acele zone. De asemenea, în fiecare seară, după ce concurenții își găsesc cazare, verific fiecare casă în care aceștia urmează să doarmă, pentru a fi siguri că zona și locul în care stau nu sunt periculoase. Un alt aspect de care mă ocup este transportul. Concurenții sunt mereu pe fugă, își doresc să mergă cu viteze mari, ca să ajungă cât mai repede. În cazul în care viteza devine periculoasă sunt acolo ca să le opresc cursa”, a mai spus el.

De-a lungul celor 12 ani de când lucrează cu ţări din întreaga lume pentru formatul Asia Express, Benny a avut parte si de situații limită.

Benny a fost arestat în India
Benny a fost arestat în India

“Am avut și experiențe extreme de-a lungul carierei mele. De exemplu, în timp ce francezii filmau show-ul, în Nairobi, cineva din echipă a fost răpit din cauza faptului că nu a respectat indicațiile pe care noi, echipa de securitate, i le-am dat. Le-am explicat în ce zone să meargă și ce zone să evite și bineînțeles că el a ajuns cumva în zona interzisă. A luat un taxi care din nefericire a fost deturnat, a fost jefuit și lăsat fără haine. I-au luat telefonul, dar i-au lăsat cartela SIM și cumva a reușit să mă sune și să îmi explice situația. Am rezolvat totul spre dimineață, după ce mi-am convins echipa să mergem în zona respectivă, care era foarte periculoasă. L-am salvat inclusiv pe șoferul de taxi, care în ciuda faptului că rămăsese fără mașină se bucura că a scăpat cu viață", povestește Benny.

Benny, alături de Katy Perry
Benny, alături de Katy Perry

"Am o relație specială și cu India. În 2014 am făcut un sezon cu francezii acolo și știind că semnalul este foarte slab în zonele în care trebuia să filmăm, am luat la noi și telefoane prin satelit. Când ne-am ridicat bagajele de la aeroport, am observat că anumite valize erau inscripționate, fără să știm ce însă. Problema a fost că în India telefoanele prin satelit sunt interzise. Ne-am nimerit și în mijlocul unei perioade de alegeri, guvernul era alert, iar într-o dimineață ne-am trezit cu poliția în fața hotelului. Nu au lăsat pe nimeni să intre sau să iasă din clădire. Veniseră după telefoanele prin satelit, vreo 23 la număr. (...) Am stat 5 zile în custodia poliției și deși am fi putut să fim eliberați pe cauțiune, din cauza faptului că judecătorul nu a semnat actele necesare am ajuns într-o închisoare cu alți 2200 de deținuți. Am stat acolo doar pentru 24 de ore, însă la început nu aveam habar cât vom fi închiși, deci a fost o experiență....de neuitat! A fost fix ca în filme! După ce am fost eliberați, a trebuit să stam în țară pentru 3 luni și jumătate, până la încheierea procesului, iar la final fiecare dintre noi a fost amendat cu 25 Euro. Aveam de ales între a plăti această sumă, sau a petrece 3 ani în închisoare. Da, pare ciudat, însă legile lor sunt aceleași încă de la 1800”, a mai spus Benny.

Cursa de pe Drumul Comorilor începe sâmbătă 15 februarie, ora 20.00 cu un sezon spectaculos ce va duce vedetele prin două țări uimitoare, Filipine și Taiwan.

Citește și:

Ei se bat pe premiul de 30.000 € de la concursul «Asia Express 3»! Cu ce calităţi intră în joc

Răzvan Fodor, despărțire grea de familie înainte de Asia Express. «Mi se rupe inima»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
image
actualitate.net
image
actualitate.net