Exclusiv! Ce decizie au luat părinții lui Catrinel Sandu după divorţul fiicei
Extrem de afectați de divorțul fiicei lor, Mia și Nicu Sandu au luat o decizie pe ultima sută de metri. Au decis să plece în America, însă nu doar pentru perioada Sărbătorilor, ci pentru trei luni, astfel că până la primăvară Catrinel se va bucura de sprijinul lor.
După o perioadă de trei ani în care a fost înșelată, Catrinel Sandu (40 de ani) a decis să divorțeze de tenismanul Gabi Trifu (42 de ani). După cum se știe, în tot acest timp, vedeta a încercat, de dragul fiicelor ei, Sara (8 ani) și Lara (5 ani), să refacă relația și să îi acorde un timp soțului său pentru a se gândi mai bine la alegerea făcută. Din păcate, nu a avut un rezultat pozitiv, iar acum Catrinel își croiește un nou drum, ce-i drept extrem de greu, printre străini, la 10.000 de kilometri de casă. Iată însă că părinții i-au fost de ajutor chiar dacă îi despart un Ocean de fiica lor.
Când au auzit cu ce situație trebuie să se confrunte Catrinel, Mia și Nicu Sandu au hotărât să plece la fiica lor, în Florida. Aceștia au fost acolo de ziua ei, în noiembrie, de Sărbători, însă nu se gândesc să revină în țară, căci vor mai petrece încă trei luni cu nepoțelele lor. ”Părinții lui Catrinel au fost un real sprijin emoțional. De când sunt acolo, e o veselie în casă. Și fetele lui Catrinel sunt fericite, pentru că bunicii le fac toate mofturile. Merg la plimbare cu bicicletele, le răsfață cu tot felul de prăjituri, glumesc. Bunicul Nicu este super haios, iar micuțele râd continuu. Se întorc în martie în țară, așa că fetele sunt fericite și profită la maximum de prezența lor”, a spus, pentru Click!, o sursă din anturajul blondinei.
Cum a aflat Catrinel că e înşelată
Catrinel Sandu şi Gabi Trifu s-au căsătorit în 2006, iar un an mai târziu s-au mutat în America. Înainte de Revelion, fosta “bebeluşă” de la “Cronica Cârcotaşilor” a anunţat pe Facebook că s-a despărţit de soţul ei, iar Click! a aflat toate dedesubturile acestei decizii-bombă. “Catrinel a fost dărâmată, a suferit enorm şi chiar şi aşa, cu sufletul zdrobit, a luptat pentru a-şi salva căsnicia, nu a luat rapid decizia divorţului. A renunţat abia atunci când şi-a dat seama că nu-şi mai poate aduce soţul înapoi. Gabi are pe altcineva, este o americancă, tot o femeie blondă, dar care are până în 30 de ani.
Catrinel a avut parte de tot sprijinul părinţilor ei, iar acum ia în considerare revenirea în România. Nu e însă uşor să-ţi schimbi viaţa la 180 de grade după un deceniu pe care l-ai petrecut în străinătate”, ne-a spus sursa noastră. Iar asta nu e tot. Catrinel nu a pus detectivi pe urmele soţului, nu i-a spionat pagina de Facebook, ci a aflat chiar de la sursă că este înşelată. Culmea, de la amanta soţului, nu de la el. „O sună tipa asta într-o zi şi îi spune: «Bună, ştii cine sunt eu? Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine». Catrinel a fost şocată, îţi dai seama, dar i-a răspuns ca o doamnă, nu s-a băgat în scandal sau în discuţii agresive”, ne-a mai spus sursa noastră. Practic, dacă cei doi s-au separat în 2016, iar noua femeie din viaţa lui Trifu i-a spus lui Catrinel că “i-a furat” soţul de doi ani, se pare că adulterul durează de vreo trei ani încoace.