EXCLUSIV Cristi Borcea nu mai vrea să divorţeze de Alina?

Ultima actualizare:

    Soţia fostului şef dinamovist a pierdut zborul de legătură, după ce avionul a plecat cu întârziere din America
Soţia fostului şef dinamovist a pierdut zborul de legătură, după ce avionul a plecat cu întârziere din America

Alina Borcea a decis să revină în România, însă acest lucru nu s-a desfăşurat fără peripeţii. La aproape cinci luni de la plecarea din ţară, soţia lui Cristi era aşteptată la Bucureşti ieri dimineaţă, teoretic, pentru a parafa actele de divorţ. Lucru care nu s-a întânplat şi, potrivit unor surse, este puţin probabil să se întâmple.

În martie, Alina Borcea a plecat din România, cu destinaţia Miami. Nu singură, ci cu cei doi copii, George Alexandru (4 ani) şi Gloria Elena (un an si 2 luni). A vrut să stea departe de scandalul în care soţul ei, Cristi, închis la Penitenciarul Jilava, se afla cu amanta Valentina Pelinel, femeia care, între timp, i-a făcut şi un copil dinamovistului. De peste Ocean, soţii Borcea au stabilit detaliile divorţului, la cinci ani de când îşi jurau credinţă veşnică. La mijloc s-a aflat — surprinzător, am spune — Valentina Pelinel, cea care s-a ocupat de detaliile legale ale separării lui Cristi de Alina.

Cristi Borcea, care îşi ispăşeşte pedeapsa din ”Dosarul Transferurilor”, nu pare hotărât în privinţa divorţului
Cristi Borcea, care îşi ispăşeşte pedeapsa din ”Dosarul Transferurilor”, nu pare hotărât în privinţa divorţului

Acum, amanta care se vede deja viitoarea doamnă Borcea aşteaptă cu sufletul la gură revenirea în ţară a Alinei, în ideea în care divorţul va fi finalizat cât mai rapid. Lucrurile nu stau însă chiar aşa! Nevasta lui Borcea ar fi trebuit să vină ieri dimineaţă în România, cu fiul ei, însă problemele tehnice ale avionului cu care a zburat de la Miami spre Europa au făcut-o să piardă ”zborul” care o ducea în România, aşa că blonda era aşteptată în cursul serii. Din câte se pare, întârzirea a afectat-o pe Valentina, cel puţin aşa ne-au spus prietenele ei. ”De câteva zile este neliniştită. Ştiu că a vorbit cu Cristi şi de sâmbătă era supărată. Nu ştiu exact ce i-a povestit Cristi după vizita copiilor săi la penitenciar, dar Valentina a fost foarte întorsă pe dos”, ne-a povestit una dintre sursele noastre.  Mai mult decât atât, deşi lucrurile păreau clare în privinţa divorţului lui Cristi de Alina, situaţia s-a complicat un pic. ”Cristi nu are voie să părăsească penitenciarul, aşa că nu poate merge la notar să semneze actele de divorţ. I-ar fi spus şi Valentinei că poate nu va merge până la capăt cu acest lucru, că poate e mai bine să mai aştepte un pic, să clarifice lucrurile cu Alina”, ne-a mai povestit aceeaşi sursă.

Soţia a plecat de acasă în martie

Alina a plecat în America împreună cu cei doi copii în urmă cu cinci luni
Alina a plecat în America împreună cu cei doi copii în urmă cu cinci luni

Alina a plecat în martie în America însoţită de cei doi copii pe care-i are cu Cristi Borcea, George Alexandru (4 ani) şi Gloria Elena (un an şi două luni), ambii cetăţeni americani. Cristi şi Alina s-au căsătorit în urmă cu cinci ani, la o lună de la divorţul fostului acţionar dinamovist de Mihaela. Borcea mai are încă patru copii din relaţii anterioare: doi băieţi şi o fată cu prima soţie, şi o fată cu fosta amantă, avocata Simona Dana Voiculescu.

Amanta Pelinel i-a făcut un băiat

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea trăiesc o poveste controversată de câţiva ani, însă adusă în lumina reflectoarelor abia din decembrie 2015. Fostul manechin a fost inseminat artificial cu sperma lui Borcea, aflat în închisoare din martie 2014, după decizia din ”Dosarul Tramsferurilor”. Amanta i-a făcut o bucurie dinamovistului în această primăvară, după ce în aprilie a născut un băiat. Micuţul, al şaptelea copil al lui Cristi Borcea, va fi botezat Milan Cristian.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net