Exclusiv! Cum a reușit Catanga să ajungă la silueta din adolescență și care e povestea acestui nume rar
”Regina muzicii lăutăreşti”, Cornelia Catanga, a fost, zilele trecute, în centrul atenţiei, la filmările emisiunii ”Acasă la Electrecord”, difuzată de Etno TV. Celebra solistă, care interpretează inconfundabil piesele ”Şaraiman” sau ”Am dat zvon în mahala”, are 54 de kilograme şi pare că deţine reţeta tinereţii fără bătrâneţe, căci timpul nu a reuşit să-i ”fure” frumuseţea. Cornelia ne-a oferit un interviu de suflet.
Cornelia a moştenit frumuseţea, dar şi numele de scenă, Catanga, de la mama ei, care a încetat din viaţă la doar 52 de ani: ”Nu am să ştiu niciodată de ce a murit mama, care a fost tot solistă de muzică lăutărească. N-a fost bolnavă, s-a stins din viaţă în doar patru zile, la Spitalul Fundeni. Până şi doctorii au ridicat din umeri. O chema Catinca, însă copiii din familie nu îi puteau pronunţa numele, aşa că o strigau Catanga. Acesta a fost numele ei de scenă, cât timp a trăit, apoi l-am preluat eu. O visez adesea, apare aşa pe o punte, şi când vreau să o îmbrăţisez îmi spune: «Du-te înapoi, că te aşteaptă băiatul tău!»”, ne-a povestit ”Regina muzicii lăutăreşti”.
Ea a strâns la piept cu drag fotografia alb-negru, în care îşi ţine de mână măicuţa dragă. Solista îşi aminteşte de anii tinereţii, cu nostalgie: ”Eram tare frumuşică, aveam un trup frumos, pe atunci era moda cu fustele din piele. Aveam un păr negru, bogat, cântam la acordeon, aveam mare succes. M-a ajutat mult în carieră regretata solistă Romica Puceanu. Ea m-a dus la manichiură şi la pedichiură, înainte de a urca pe scenă. Aveam 13 ani la prima cântare”, a mai adăugat vedeta cu voce de aur, care face furori, la petreceri, cu piesa ”Şaraiman”.
Cornelia a fost în centrul atenţiei, deunăzi, la filmările emisiunii ” ”Acasă la Electrecord”, difuzată de Etno TV, când şi-a afişat noua siluetă într-o rochie superbă, creaţie a Soniei Trifan. Dacă e să comparăm recentele fotografii cu cele de la debut, nici nu ai zice că sunt făcute la o distanţă în timp de aproape 40 de ani. Întrebată de reporterii Click! care sunt secretele ei de înfrumuseţare, Catanga a spus cu modestie: ”Nu-mi cumpăr creme scumpe, am una ieftină, de 30 de lei, din supermarket. Însă mă demachiez mereu seara”.
Ea s-a subţiat enorm, la sfârşitul anului trecut, însă fără să ţină dietă: “Am slăbit 27 de kg, totul a fost din cauza stresului şi a supărării că fiul meu, Alexandru Pădureanu, a plecat o lună şi jumătate în America, la viitoarea lui soţie. I-am zis că dacă nu se întoarce în timpul ăsta o să mă găsească moartă”.
Cornelia ne-a oferit o reţetă vitaminizantă: ”Eu ador salata de avocado, cu ou fiert, ceapă verde tăiată mărunt, câteva boabe de struguri şi boabe de piper. Se adaugă ulei de măsline şi maioneză. Cam asta mănânc toată ziua. Ador ciocolata, dulciurile, în general, am mereu în casă”. Artista are o căsnicie fericită alături de solistul de romanţe Aurel Pădureanu: ”Aurel este fericirea mea. Ne ştim de 33 de ani, n-am fost despărţiţi nici măcar o noapte. La început mă chinuiam să îi gătesc, dar nu-mi ieşea nimic. Ba făceam cartofii scrum, ba erau nefierţi. El, săracul, îmi spunea mereu «Sărut mâna pentru masă!» Asta e iubirea”.