EXCLUSIV Cum arată Anca Serea cu trei luni înainte să nască
Anca Serea este însărcinată cu al şaselea copil şi îşi poartă cu mândrie burtica de gravidă. Fosta ştiristă arată ca şi cum s-ar pregăti să urce pe podiumul de modă, deşi sarcina ei este destul de avansată. Soţia lui Adrian Sînă este gravidă în 7 luni şi va aduce pe lume o fetiţă în această vară.
Anca Serea (37 de ani) face multe femei să se întrebe la ce secrete apelează ca să rămână într-o formă de zile mari chiar şi în ultimul trimestru de sarcină. Bruneta are o silueta numai bună de urcat pe podium, lucru care i-a permis să facă târziu anunţul despre sarcină. Nu este prima dată când fosta prezentatoare de la Prima Tv ne surprinde cu burtica de gravidă apărută parcă peste noapte. Aşa s-a întâmplat şi de data aceasta.
Vedeta, gravidă pentru a şasea oară, şi-a dezvăluit burtica într-un pictorial în urmă cu două săptămâni. Între timp, nu s-au modificat măsurile la hainele brunetei. Fotoreporterii Click! au surprins-o zilele trecute în timp ce se îndrepta spre un local unde a luat prânzul cu fiul ei cel mic. Ca un preambul al aniversării de 7 ani a lui Noah, ce a avut loc pe 9 mai, vedeta şi băieţelul s-au bucurat de câteva clipe petrecute doar în doi, pe care le-au savurat în intimitatea unui restaurant de lângă şcoala puştiului.
“La mulţi ani, băieţel cu ochi blânzi şi suflet generos! Mama, tata şi fraţii tăi te iubesc infinit şi-ţi multumim pentru toate zilele frumoase”, s-a rezumat vedeta să scrie şi pe reţelele sociale pentru micuţul ei. Grijulie, Anca Serea şi-a luat mai întâi copilul de la cursuri şi apoi cei doi au rămas în oraş, la masă. La plecare, vedeta a avut însă parte de o surpriză neplăcută. Pentru că în zonă nu prea există locuri de parcare, bruneta şi-a lăsat maşina în grabă pe trecerea de pietoni, fiind taxată de trecători. Unul dintre cei care au fost incomodaţi de parcarea neglijentă a vedetei i-a ridicat acesteia, în semn de protest, ştergătorul.
Anca Serea are deja 5 copii
Anca Serea este mama a cinci copii. Pe David (18 ani) şi pe Sarah (12 ani) îi are din căsnicia cu afaceristul Filip Poplingher, care s-a stins din cauza unei boli necruțătoare, iar Noah (7 ani), Ava (4 ani şi jumătate) şi Moise (2 ani şi jumătate) sunt copiii ei cu solistul Adrian Sînă.
Cei doi locuiesc într-o vilă spaţioasă, camerele fiind organizate în aşa fel încât cei mici să fie grupaţi pe vârste. "Am încercat să le oferim intimitate celor mari. Moise împarte camera cu Noah, David are camera lui, Sarah are camera ei, Ava fie doarme cu mine și cu Adi, fie cu mama", povestea Anca Serea în trecut. Acum vedeta va aduce pe lume o fetiţă ce va purta numele Leah.
Citeşte şi:
Cum şi-a mascat Anca Serea burtica de gravidă la premiile Gopo. Era deja însărcinată în 5 luni
Cine este persoana din umbră care o ajută de fapt pe Anca Serea să crească 5 copii