EXCLUSIV Decizia pe care a luat-o Brigitte Pastramă legat de fiul ei rebel: "Vrea să fie independent"

Ultima actualizare:

    Brigitte și Robert Sfătfoto: Instagram
Brigitte și Robert Sfătfoto: Instagram

Săptămâna trecută soții Pastramă, Brigitte (44 de ani) și Florin (42 de ani), au răspuns prezent invitației revistei Viva, care a organizat petrecerea anuală după o pauză de peste un an. Iată că ne-am întâlnit cei doi, cu foști concurenți de la "Ferma Vedetelor", și am aflat câteva noutăți din viața lor de familie și afaceri. "Șaormeria am închiriat-o unui lanț mare mare de fast-food-uri. Am deschis în ianuarie, în martie a venit pandemia și a fost foarte greu.

 Avem însă proiecte noi, despre care vorbim în reality-show-ul pe care îl avem miercuri și joi, la Antena Stars. Acolo poate să vadă toată lumea ce construim. Facem ceea cea ce ne pricem. Uite, când am încercat să facem hamburgeri și șaorma, nu ne pricepeam. Erau bune, dar era greu cu oamenii. Acum avem localul de petreceri Magic Castle, firma de logistică, am făcut niște parcări, am făcut niște birouri. Pe ce pune Brigitte mâna este binecuvântat", spun cei doi.


    Brigitte și Florin Pastramăfoto: Instagram
Brigitte și Florin Pastramăfoto: Instagram

I-a dat fiului un restaurant la Timișoara

Brigitte ne-a povestit că l-a inițiat și pe fiul ei în afaceri, ca să nu mai piardă timpul cu scandaluri pe la emisiuni de televiziune. "Băieții nu sunt prea cuminți, dacă ar fi prea cuminte, iar ar fi o problemă. Vrea să fie independent, să testeze cum e să fii pe propriile picioare. Robert Sfăt este la Timișoara, i-am dat un restaurant acolo, să se ocupe de el. Și acum a început să-l renoveze încet-încet, nu știu dacă se pricepe, dar oricum are o ocupație, lucru care este bună", ne-a spus Brigitte.

"Dumnezeu a avut grijă să nu fac copil în perioada asta"

Ne-am interesat și dacă cei doi își doresc un copil al lor. "Am făcut inseminare artificială în urmă cu doi ani, după ce ne-am căsătorit, și nu a reușit. Nu ține de noi, ci de Dumnezeu. Adică la 3 săptămâni am pierdut copilul. Ne-am dorit, un an și ceva ne-am rugat. Am dat înapoi timpul și ne-am dat seama cât de greu este pentru o femeie gravidă să treacă prin covid și vaccin, toate chestiile astea. Dumnezeu a știut că nu era timpul potrivit pentru asta și a avut grijă să nu fac copii în perioada asta. Aș fi fost în luna a 7-a dacă când a început pandemia de covid. Ar fi fost un pic aiurea, dar Dumnezeu a știut ce-i mai bine pentru mine", ne-a mai spus Brigitte.

Citește și:

Brigitte, la spital după scandalul cu fiul. A vorbit despre teroarea de acasă: "În timp ce unul mă scuipa, altul mă împingea"

Răsturnare de situație! Brigitte susține că fiul său și-a tocat «51.000 de euro din moștenire pe porcării»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net