EXCLUSIV Emilia Dorobanțu, la patru luni de la incendiul vilei: ”Am fost nevoiți să o luăm de la zero”

Ultima actualizare:

    Emilia Dorobanțu a rămas optimistă după încercarea prin care a trecut în ianuariefoto: Instagram
Emilia Dorobanțu a rămas optimistă după încercarea prin care a trecut în ianuariefoto: Instagram

Solista cu chip de păpușă, Emilia Dorobanțu (27 de ani), a suferit un șoc, pe 2 ianuarie 2020, când casa părintească din comuna Curtișoara, județul Olt, a ars ca o torță. Vedeta și-a deschis sufletul, pentru cititorii Click!, la patru luni de la tragedie. Ne-a povestit despre campania umanitară în care este implicată, pe perioada pandemiei de coronavirus, despre spectacolul pe care l-a susținut pe 1 Mai, în fața a 4.000 de scaune goale, la Sala Palatului, dar și despre ritualurile de frumusețe. În plus, are ambiția ca părinții ei să revină în casa lor, muncind cot la cot cu muncitorii, la renovare.

  • Click! Felicitări pentru recitalul din 1 Mai, de la Sala Palatului, Fanii te-au văzut în direct la ETNO TV și pe Internet. Ai cântat gratis, deși alți colegi de breaslă au refuzat. Cum e un spectacol fără spectatori?

Emilia Dorobanțu: Am îmbrățișat cu mare drag invitația la acest concert unic în istoria Sălii Palatului. Îmi era foarte dor să îmbrac costumul popular și să cânt . Sentimentul a fost straniu când am urcat pe scenă și în fața mea erau 4.000 de scaune goale, dar a fost un moment foarte încărcat de emoție pentru că știam că dincolo de camerele de filmat, în mediul online, mii de suflete ne urmăresc și ne ascultă. Visam în același timp ca într-o bună zi să susțin propriul meu concert la Sala Palatului, să fim împreună cu toții și să ne bucurăm de muzică.

Emilia Dorobanțu a cântat pe 1 Mai, la Sala Palatului, în fața a 4.000 de scaune goale
Emilia Dorobanțu a cântat pe 1 Mai, la Sala Palatului, în fața a 4.000 de scaune goale
  • Cum arată o zi din viața ta, în această perioadă, fără concerte?

Viața mea nu s-a schimbat prea mult în izolare, chiar am simțit uneori că depun mai mult efort decât de obicei. După cum bine știți sunt cadru militar, iar eu am fost la datorie, m-am implicat în diverse acțiuni de voluntariat, iar acasă încerc, pe cât posibil, să fiu o mamă bună pentru fetița mea. Ea are nevoie de mine în fiecare clipă și mă străduiesc ca cea mai mare parte din timp să fie pentru ea, să facem tot felul de activități împreună. Fiecare zi e diferită, dar pot spune că toate zilele mele încep cu o cafea bună și se termină cu o poveste de adormit copiii.

  • Ați reușit să refaceți casa părintească din Curtișoara, făcut scrum în ianuarie, în urma unui scurtcircuit? Ce pagubă a fost?

Din păcate nu am reușit să mai salvăm nimic și am fost nevoiți să o luăm de la zero. Casa părintească este în lucru, am reconstruit etajul și acoperișul. Adevarata bogăție sunt părinții mei, care m-au crescut și îi mulțumesc bunului Dumnezeu că sunt sănătoși. Premiile, trofeele obținute de-a lungul anilor, la concursuri, și peste 100 de costume populare au ars, dar mi-au rămas cele mai de preț - glasul meu care mă poartă peste tot și publicul care mă ascultă.

  • Cât costă reparațiile? Cam când va fi gata?

Costurile sunt aceleași ca ale unei case pe care te gândești să o construiești, iar pentru asta muncești o viață. Eu sunt stâlpul familiei mele acum și împreună ne mobilizăm, muncim și sperăm ca până la finalul acestui an părinții și fratele meu să poată locui în casă.

  • Părinții tăi cum se simt, au trecut peste șoc?

Am învățat de la ei că numai împreună, muncind, poți să treci peste orice, oricât ar fi de greu. Desigur că acele imagini care ard casa rămân mult timp în minte și cu greu accepți că, după o muncă de o viață, să pierzi totul. Viața însă îți dă lecții, dar dacă ai credință în Dumnezeu treci peste toate și mergi înainte, fără sa mai privești înapoi.

Emilia Dorobanțu are un trup de invidiat, afișat în vacanțele exotice
Emilia Dorobanțu are un trup de invidiat, afișat în vacanțele exotice
  • Am văzut că ai îmbrăcat haina militară, în această perioadă grea. Povestește-mi despre activitatea de voluntar.

Iubesc haina militară și îmi place foarte mult ceea ce fac. Am semnat un jurământ și oricând sunt gata să îndeplinesc ordinele. De mică mi-a plăcut să ajut. Țin minte că o familie cu 2 copii cereau ajutor din poartă în poartă, când aveam vreo 10-11 ani. M-am dus în casă și am luat carne, am pus pâinea care o aveam, am luat roșii din gradină și le-am dat. Am avut o bucurie imensă că am putut să ajut. Acum, trăind vremurile acestea grele, m-am oferit ca voluntar la Crucea Roșie unde s-au strâns donații în alimente, produse igienice și de uz casnic pentru persoanele vulnerabile, dar și bani printr-un singur SMS care s-au îndreptat către spitale. Mă bucur să ajut ori de câte ori am ocazia și o voi face în continuare.

Emilia are grad militar, este subofițer la ”Muzica reprezentativă a Armatei”
Emilia are grad militar, este subofițer la ”Muzica reprezentativă a Armatei”
  • Ești una dintre cele mai frumoase soliste din România, ai un chip de păpușă. Ai fost la vreun concurs de Miss? Ții dietă?

Mulțumesc! Tot ce îmi  doresc este să rămân un om bun și frumos la suflet! Am fost membra Ansamblului Folcloric “Flori de măr” din Curtișoara și în Ansamblul profesionist “Doina Oltului“, unde am dansat 10 ani. Acolo am învățat să cânt, să joc și să iubesc folclorul, iar în timpul unui turneu în Serbia, m-am înscris și la concursul de Miss unde am câștigat, aveam vreo 15 ani atunci. De când am devenit mămică, am reușit să-mi păstrez o greutate constantă, fără să țin vreo dietă. Încerc să mănânc cât mai echilibrat .

  • Ai vreo rețetă naturistă de înfrumusețare, pentru cititoarele Click?

O mască pe care o fac atunci când îmi simt tenul foarte uscat este cu avocado, banană și cu ulei de măsline. Le omogenizez foarte bine și las masca pe față aproximativ 10 minute. Este o mască simplă, care se prepară rapid și care e eficientă pentru mine, iar pentru păr folosesc ulei de cocos.

Emilia a câștigat un concurs de Miss, în Serbia
Emilia a câștigat un concurs de Miss, în Serbia
  • Fiica ta este frumușică-foc. Îți moștenește vocea?

Cu Anastasia mă joc foarte mult, îi citesc povești, gătim (deja știe sa facă singură clătite), dansăm, vizionăm concerte online pentru copii, iar când vine vorba despre cântat eu nu mai am loc. Nu mă lasă deloc să cânt, pentru că ea trebuie să fie pe primul loc. Își face singură scenă, urcându-se pe masă sau pe scaun. Mi-aș dori să cânte pe viitor și să-și urmeze visul, oricare ar fi acela.

Pompierii s-au luptat 5 ore cu flăcările

În fatidica zi de 2 ianuarie 2020, vila părinților ei din Curtișoara a ars ca o torță, pompierii luptându-se timp de cinci ore să stingă flăcările izbucnite din cauza suprasolicitării centralei termice care funcţiona cu combustibil solid. „Echipaje de pompieri de la Detaşamentul Slatina şi Staţia Scorniceşti au intervenit pentru lichidarea unui incendiu puternic izbucnit la o locuinţă, cu regim de înălţime parter şi etaj, în comuna Curtişoara. La locul evenimentului au fost alocate, progresiv, patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, un echipaj SMURD şi trei autospeciale pentru primă intervenţie. În momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi degajări mari de fum, la acoperişul casei şi la bunurile aflate în încăperile de la etajul locuinţei. Pompierii au acţionat pentru izolarea şi lichidarea incendiului, dar şi pentru protejarea vecinătăţilor. Pe timpul intervenţiei au fost evacuate din locuinţă şi cinci butelii de aragaz. Militarii au acţionat aproximativ cinci ore pentru lichidarea incendiului şi îndepărtarea efectelor negative”, a transmis atunci purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu. Părinții Emiliei Dorobanțu nu se aflau acasă, în acel moment, dar au avut nevoie de asistență medicală, la aflarea cumplitei vești.

Citește și:

Ce sexy sunt folcloristele când se dezbracă de ie și catrință!

VIDEO Casa Emiliei Dorobanțu, în flăcări. Părinții solistei de muzică populară sunt în stare de șoc

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net