EXCLUSIV ''Fosta'' lui Jorge vrea să-şi dea pe spate soţul israelian. Decizia pe care a luat-o Alina Laufer
E femeie măritată şi mamă, dar nu se neglijează. Alina Laufer, fosta soţie a lui Jorge, doreşte să-şi impresioneze soţul, pe Ilan.
Chiar el a convins-o să facă sport, dar blonda tot nu a scăpat de griji. Vrea să-şi schimbe implanturile mamare.
Frumoasă şi norocoasă! Mămica unei fetiţe de cinci ani pe nume Karina, Alina Laufer arată la 31 de ani precum un manechin şi nu se sfieşte să-şi arate nurii la evenimente. A suferit după divorţul de Jorge (31 de ani), dar a început să înflorească în adevăratul sens al cuvântului după ce s-a căsătorit cu afaceristul israelian Ilan Laufer (30 de ani).
Bărbatul nu i-a schimbat doar statutul civil, ci şi stilul de viaţă, întrucât a aconvins-o să facă sport, deşi era o fire leneşă la acest capitol. Aşadar, ca să se ridice la nivelul lui, frumoasa roşcată trage de fiare şase ore pe săptămână.
„Trebuie să ţin pasul cu Ilan. El arată foarte bine şi m-a convins cât de important e sportul. Avem acasă amenajată o sală şi ne antrenăm uneori împreună. Mi-a făcut un program special în care lucrez în fiecare zi câte o parte a corpului. Luni îmi lucrez picioarele, marţi spatele şi bicepşii, miercuri am o pauză, iar joi lucrez fesieri, vineri muncesc pieptul şi tricepşi, iar sâmbătă, umerii”, ne-a spus Alina Laufer.Chiar dacă face atât de mult sport, Alina tot nu e mulţumită. „Am alăptat timp de opt luni, iar sânii mei nu mai au aceeaşi fermitate. Vreau un lifting şi să-mi schimb protezele”, a mai spus Alina, în exclusivitate pentru Click!
Momentul operaţiei este însă amânat, deoarece cuplul îşi mai doreşte un bebeluş. "Sperăm ca în acest an să vină şi cel de-al doilea copil", a mai spus Alina în emisiunea Click! de la Prima TV, difuzată de luni până joi de la ora 22.30.
Jorge e topit după Karina
Deşi a fost dat în judecată de fosta soţie pentru că nu-i mai plăteşte pensia alimentară stabilită la notariat, anume 1.000 de euro, George Papagheorghe, alias Jorge, îşi dă silinţa să fie un tată bun.
Cântăreţul a fost surprins, zilele trecute, de fotoreporterii Click! alături de fetiţa lui, Karina, la cumpărături. Ferchezuit ca pentru un eveniment important, acesta s-a dat jos din bolidul cumpărat de actuala soţie, Ramona Prodea, şi-a luat fetiţa de mână şi au intrat într-un supermarket din zona Dristor. După ce au umplut câteva pungi cu cumpărături, Jorge şi micuţa lui au plecat spre casă. Cei doi par fericiţi împreună iar micuţa se bucură de compania tatălui.