Exclusiv! Interviul pe care l-a acordat Gabriel Cotabiță cu o oră înainte de stopul cardiac revistei OK
“Aş prefera când vorbesc despre femei să beau un capucino”. Aşa am început să vorbesc cu Gabriel Cotabiţă despre femei. La o cafenea într-un colţ de stradă, pe un trotuar, în centru. Pe lângă noi treceau tot felul de poveşti.
Noi o trăiam pe a noastră. La o oră distanţă sunt sunat şi mi se spune că Gabriel Cotabiţă a sufert un infarct.
Iată câteva dintre întrebările pe care i le-am adresat în materialul cu titlul „De ce iubim femeile”:
Au trecut pe lângă noi, doi oameni în vârstă ţinându-se de mână. Spre 80 de ani. Ai în minte deznodământul acesta?
Nu mă gândesc la chestia asta. Am avut teama asta a singurătăţii. Că de fapt asta e întrebarea ta. Am avut-o acum vreo 20 de ani când am terminat albumul ”Prizonier”. Am avut acolo un text senzaţional la un cântec fantastic, care se numeşte ” un simplu trecător”. Era o poveste fantastică, pe care am văzut-o cu ochii mei. Era vorba despre singurătate. Mă uitam pe o fereastră şi vedeam pe o bancă un bătrân, stând lângă porumbei. Un bătrân pe care părea că viaţa l-a tot lovit. Ca pe cel pe care l-am văzut trecând mai devreme. Arunca firimituri la porumbei. La un moment dat a venit către el o bătrânică, l-a luat de braţ şi au plecat împreună. Sigur, e frumos. Dar avem un banc celebru. Cu omul pe patul de moarte, stând înconjurat de soţie şi toată familia şi puţin încurcăt că deşi are cine să-i aducă un pahar cu apă, totuşi nu-i este sete. Eu am rezolvat problema singurătăţii.
