EXCLUSIV Magda Vasiliu, din nou singură. Ce spune despre fiul ei: «Trăiesc de la un control la altul»
A renunțat într-o clipă la tot pentru a-i da o șansă la viață fiului său! Magda Vasiliu (45 ani) s-a mutat de 4 ani de zile în Italia, pentru a-i oferi o șansă la viață fiului ei, diagnosticat cu o formațiune malignă la piciorul drept. Fosta prezentatoare de știri de la Prima TV a dezvăluit, într-un interviu exclusiv pentru Click!, cum se desfășoară viața ei în Italia și cum se descurcă din postura de mamă singură.
Din data de 4 mai 2017, viața Magdei Vasiliu s-a schimbat complet. După o perioadă foarte grea, acum fosta prezentatoare de știri de la Prima TV s-a mai liniștit puțin. Vlad este bine și ținut sub observație de către medicii din Italia.
Acum 3 săptămâni însă a căzut de pe bicicletă și a suferit o fractură la același picior drept. Din fericire, puștiul este în afara oricărui pericol. Mama lui este îngerul său păzitor și are grijă ca totul să fie bine pentru el. Chiar dacă acum este singură, așa cum a mărturisit Magda Vasiliu, în exclusivitate, pentru Click!
- Click!: Magda, cum e viața pentru tine în Italia, de 4 ani de când tu și fiul tău locuiți acolo, aproape de Roma?
Magda Vasiliu: Viața în Italia... mult diferită de cea din România, dar liniștită. Îmi lipsesc prietenii din România, la fel și colegii, dar am reușit să-mi fac amici sau prieteni și aici. Italienii sunt foarte sociabili.
- Ați trecut prin multe împreună! Cel puțin de când Vlad avea 7 ani! Cum a început noua voastră viață, să îi spunem așa?
Totul s-a schimbat practic în 5 zile. Pe 4 mai 2017 am ajuns la camera de gardă, la Marie Curie, pentru că pe Vlad îl durea foarte tare piciorul drept. În urma radiografiei și CT-ului medicii mi-au spus pe 5 mai că e vorba de o formațiune malignă. Cum la vremea respectivă aveam rude în Italia, am decis să plecăm urgent. Pe 9 mai aterizam la Roma, pe 10 eram deja internați. Am plecat de la Marie Curie direct la aeroport. Au fost niște zile cumplite.
- Cum este acum fiul tău și cum se simte? Ți-a dat mari emoții când a suferit recent un accident cu bicicleta și s-a lovit chiar la piciorul drept, cel cu probleme, la care are și proteză!
Vlad este bine acum. Face controale foarte des, pentru că există încă un risc de recidivă. Așa că este ținut sub observație. Iar acum 3 săptămâni, când a căzut cu bicicleta, teama mea cea mai mare a fost că fractura suferită ar avea legătură cu boala inițială. Din fericire, nu a fost așa.
- Vlad este în afara oricărui pericol acum?
Nu poți spune despre un fost bolnav de cancer că e în afara oricărui pericol. Toată viața va trebui să fie foarte atent, să facă analize regulat, teste specifice. Acum pare bine. Și sper să rămână așa.
- Ce mai urmează din punct de vedere medical pentru el?
Vor urma controale, dar și o operație de schimbare a protezei. El crește, așa că la un moment dat, când vor decide medicii, va trebui să schimbe proteza.
- Cine îți este alături acolo când îți este greu și mai ai momente de cumpănă de depășit?
Îmi sunt prietenii, sora mea, mama. Este greu, dar ne descurcăm. Ce a fost mai dificil sper eu că a trecut. Iar tăria lui Vlad m-a făcut și pe mine mult mai puternică.
- Ești o mamă curajoasă! De unde ți-ai luat toată energia asta și puterea care te-a motivat să mergi înainte pentru fiul tău, pentru ca lui să îi fie bine și să fie sănătos?
Cred că orice mamă care a trecut prin ce am trecut eu găsește resurse pentru a-și sprijini copilul. Pentru a-i fi alături!
- Ce are Italia în plus față de România, din punctul de vedere al sănătății, al sistemului de sănătate? Cât de în siguranță te simți acolo pentru fiul tău?
Diferențele dintre Italia și România, în ceea ce privește sistemul sanitar sunt enorme. De la resursele financiare, logistică până la empatia cadrelor medicale. În 4 ani de când sunt aici au existat momente în care am avut nevoie de ajutorul medicilor care l-au tratau pe Vlad. S-a întâmplat să le scriu mail-uri de exemplu, duminică după-masă. Au răspuns imediat, de fiecare dată. Inclusiv acum, când a căzut cu bicicleta. Tocmai diferența dintre Italia și România mă face să nu am de ales și să rămân aici.
- Ai renunțat la tot ce aveai în țară pentru a-i da băiețelului tău o șansă la viață și a face tot ce este mai bine pentru el! Tu ce faci acum în Italia, ai un job nou acolo sau îți dedici timpul 100% copilului tău? Lucrezi în alt domeniu?
Orice mamă cred că ar renunța la orice pentru a-și face bine copilul. Nu se poate pune în balanță nimic. Așa că am renunțat fără să mă gândesc de două ori. Acum am început să lucrez la un proiect care implică tot ceea ce înseamnă cosmetică bio. Dar sunt încă la început. Nu-mi pot permite încă un job, pentru că, evident, Vlad are încă nevoie de sprijin permanent.
- Ce îți lipsește cel mai mult de acasă, din România?
Din România îmi lipsesc prietenii, colegii, Sibiul și zăpada. În rest, Italia oferă foarte multe alternative. Este o țară superbă, cu oameni foarte deschiși.
- Cum definești viața ta acum? Pentru ce ești recunoscătoare?
Sunt recunoscătoare că Vlad e bine. Eu m-am pus de mult pe planul doi, așa că dacă el e ok, sunt și eu. Viața mea acum depinde doar de cum se simte Vlad, de câtă nevoie are de mine.
- Cum vezi viața voastră peste 5-6 ani?
Am renunțat să-mi fac planuri de viitor. Vlad face controale dese și am învățat să trăiesc de la un control la altul, sperând să fie bine de fiecare dată… nu îmi fac planuri. Mă bucur că e cu mine, că e bine și că putem să ne bucurăm unul de celălalt.
- Căsătoria este instituția supremă a compromisului, scriai în cea mai recentă postare a ta de pe Facebook! Crezi cu tărie în acest lucru? Ai făcut compromisuri mari în relațiile tale sau în căsnicia ta? Mai ales de când ai luptat pentru viața fiului tău?
Tocmai că nu am făcut compromisuri. Probabil ăsta e motivul pentru care acum sunt singură. Nu accept compromisul, mai ales în ceea ce privește viața personală. Pentru că nimeni nu trăiește de două ori.
- Ați sărbătorit Paștele catolic sau îl veți face pe cel ortodox?
Nu pot spune că am sărbătorit Paștele catolic pentru că eram "zona roșie". Probabil îl voi sărbători pe cel ortodox cu prietenii români de aici. Mi-ar plăcea să știu să fac cozonac. Poate anul ăsta de Paște încerc.
