EXCLUSIV Nick Rădoi: «Oana e femeia potrivită să-mi nască un băiat». Afaceristul a renunţat la Mădălina Apostol şi şi-a chemat iubita blondă în America
După ce “a valsat” între Mădălina Apostol şi Oana Iordache, Nick Rădoi, milionarul român care deţine în America un adevărat imperiu, a decis să se însoare cu iubita blondă. Viitoarea soţie şi-a dat demisia de la Antena Stars, unde lucra ca redactor, şi joi va trece Oceanul pentru a se instala în luxoasa lui vilă din California.
A demonstrat că are o inimă mare şi că poate iubi mai multe femei deodată însă, sătule ca bărbatul să joace la dublu, Mădălina şi Oana i-au pus afaceristului Nick Rădoi (53 de ani) piciorul în prag şi l-au obligat să ia o hotărâre. Cea care a câştigat marele loz, de 30 de milioane de dolari, la cât se ridică averea românului, este Oana Iordache (34 de ani), din Piteşti, reporter la Antena Stars.
Nick a cunoscut-o pe blondină la finalul lunii octombrie, după o ceartă cu Mădălina Apostol (29 de ani). Au petrecut împreună Crăciunul în America, dar la începutul lunii ianuarie, când l-au chinuit amintirile, bărbatul a revenit în braţele brunetei. Jocul de ping-pong le-a isterizat pe cele două femei, aşa că milionarul pare decis: „E clar, o aleg pe Oana, pentru că nu este o fată tânără care să-şi schimbe stările după cum bate vântul. La 34 de ani e destul de coaptă ca să facă un plan înţelept pentru viaţa ei. Pot să spun că suntem compatibili pe segmentul acesta, în ceea ce priveşte viitorul, adică ne dorim amândoi o familie şi un copil. Am zburdat prea mult şi cred că a venit timpul să mă reaşez la casa mea. Îmi doresc un băiat, căci am trei fete cu fosta nevastă. Până acum am căutat mama şi cred că Oana e femeia potrivită să mi-l nască”, a declarat Nick Rădoi, pentru Click!
Oana urmează să ajungă joi în vila luxoasă din California a milionarului, aşa că zilele acestea şi-a încheiat „socotelile” cu Bucureştiul. A demisionat din televiziune, le-a predat proprietarilor cheile apartamentului în care a stat cu chirie, iar maşina pe care o conducea, un BMW, a parcat-o în faţa casei părinţilor săi, stabiliţi în Piteşti. Bagajele şi le-a făcut din timp şi, probabil, pentru totdeauna: „Dacă totul e bine şi ne vom înţelege, mă însor anul acesta. Simt că Oana va fi mireasa mea”, ne-a mai spus afaceristul.
Vara trecută, Nick Rădoi a stat mai mult în România, de dragul Mădălinei Apostol (29 de ani), căreia i-a pus lumea la picioare la numai două luni de relaţie.
În august, afaceristul a „spart” nici mai mult nici mai puţin de 65.000 de dolari şi 100.000 de euro. Fotoreporterii Click! l-au surprins în timp ce schimbase la bancă un miliard de lei vechi. Banii s-au dus pe hainele achiziţionate de la magazinul iubitei lui Bogdan Stelea, Laura Alistar, dar şi pe alte cumpărături de lux, iar 35.000 de dolari a costat doar cheful organizat cu ocazia aniversării iubitei, în clubul Le Gaga.
Când toată lumea dădea ca sigur mariajul dintre cei doi, mai ales că miliardarul i-a pus inelul de logodnă pe deget, într-o vacanţă în Mexic, în septembrie, Nick s-a despărţit de brunetă. Ea a rămas totuşi cu un apartament de 100.000 de euro pe care el i l-a făcut cadou.