EXCLUSIV Poftiți în vilele vedetelor! Marius Moga, Anca Serea, Mirela Vaida, primul Crăciun în noile cămine

image
Anca Serea și Adi Sână și-au luat o vilă cu două etaje, potrivită pentru familia lor mare

Se spune că într-o viaţă trebuie să faci un copil, să sădeşti un copac şi să faci o casă. Anul 2019 a fost bun pentru familia Moga, Marius şi Bianca, pentru că cei doi au terminat casa de construit şi au finisat-o cât de cât, astfel încât să se mute acolo până de Sărbători. Şi alte vedete şi-au terminat anul acesta casele de făcut, printre care Anca Serea şi Adi Sână, Mirela Vaida, Andrei Aradits sau Dorian Popa.

Anul acesta le-a mers bine vedetelor în carieră, căci unii s-au mutat în casă nouă. Fie că au cântat, au prezentat emisiuni şi au jucat în filme şi seriale, vedetele noastre au avut şi multă treabă în casă.

image
Casa din Cernica este deocamdată în amenajăriFoto: Blitz

Despre Marius Moga (37 de ani) şi soţia lui, Bianca (26 de ani), vă spunem că au început să lucreze împreună la DeMoga Music de aproape un an şi au făcut o mulţime de proiecte împreună, de la promovarea pentru revenirea Morandi la sesiunea de înregistrări internaţionale de la Castelul Bran.

image
Mirela Vaida s-a mutat într-o vilă din Snagov

Unul dintre proiectele lor de suflet este şi casa pe care au terminat-o de construit şi finisat parţial. Familia lor s-ar părea că se va muta acolo odată cu aniversarea lui Marius, căci acesta este născut la final de decembrie, pe 30.

image
Casa din Cernica este deocamdată în amenajări

„Am avut nişte proiecte extraordinare în 2019, pentru mine foarte importante. Şi în sfârşit, ne mutăm în casă nouă, sperăm să fie cât mai repede. Casa este aproape de Cernica, lângă pădure. Noi am meşterit singuri multe lucruri în casă, inclusiv balustrada şi scările, fiindcă am vrut ceva ce nu se găseşte pe internet. A fost un proiect de suflet. Puteam să ne mutăm până acum, fiind gata, însă programul ne-a ţinut aproape de studio. Este o casă specială, ca formă, are un etaj şi patru camere, dintre care una va fi studio de înregistrări, una e camera Mariei, una dormitorul şi o camera de musafiri. Casa noastră este toată în colţuri, spre deosebire de cea a părinţilor lui Marius, care are doar forme rotunjite. Spre final de decembrie este şi ziua lui Marius, însă nu ne facem planuri. O să fim alături de prieteni, probabil undeva la munte, mereu pe ultima sută de metri”, ne-a mărturisit Bianca. Deja soţii Moga au inaugurat casa şi au dat petreceri acolo, ocazie cu care Bianca a făcut câteva fotografii de interior.

image

Marius a cumpărat terenul cu mulţi ani în urmă, prin 2010, împreună cu bunul său prieten Smiley. Dacă actualul jurat de la Vocea României şi-a terminat demult casa şi s-a şi mutat în ea, fostul jurat reuşeşte “performanţa” abia după 9-10 ani.

Alte vedete care-şi inaugurează locuinţele

image
Soţii au dat, totuși, o petrecere de inaugurare

Pe vremuri, în casa de la Cernica se dădeau petreceri jpeg

Tot anul acesta şi-au făcut case şi alte vedete. De exemplu, Dorian Popa aproape că a terminat cu pregătirile şi speră să se mute înainte de Sărbători. Alte vedete care s-au mutat deja sunt Mirela Vaida, care a strâns bani frumoşi din emisiunile tv şi din cântările pe care le are, plus spectacolele de la Teatrul Constantin Tănase.

image
Mirela Vaida s-a mutat într-o vilă din Snagov

Actorul Andrei Aradits, pe care îl ştiţi și din serialul “Vlad” de la Pro TV, dar şi din juriul emisiunii “Te cunosc de undeva” de la Antena 1, s-a mutat şi el în casă nouă, la fel cum au făcut-o Adrian Sînă şi Anca Serea Sînă cu toţi cei şase copii.

borcea piscina JPG
IMG 0810 jpg
1 meghan kate jpg jpeg
ioana ginghina cu fiica jpg
gianina corondan tb1000 jpg
bravo ai stil foto facebook 40288700 (1) webp
andra maruta copii png
lacul vidra PNG
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
patrizia paglieri jpeg
giulia anghelescu2 png
Mircea Bravo webp
andra maruta copii png
gianina corondan tb1000 jpg
borcea piscina JPG