EXCLUSIV Prigoană: «Adriana mi-a luat copiii şi a fugit de acasă!»

Ultima actualizare:

    De Sărbători, soţii Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu au petrecut liniştiţi alături de cei doi copii, Maximus şi EduardFoto: Arhiva personală
De Sărbători, soţii Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu au petrecut liniştiţi alături de cei doi copii, Maximus şi EduardFoto: Arhiva personală

Adriana Bahmuţeanu (39 de ani) s-a răzbunat pe soţul ei, Silviu Prigoană (51 de ani), după ce acesta a dat presei chitanţele care au dezvăluit sumele distracţiei la munte, de Sărbători. Miliardarul a primit ieri un mesaj de la Bahmu, prin care ea îl înştiinţa că a fugit de acasă, cu copiii.

Abia a început anul, iar lucrurile nu stau deloc bine în familia Bahmuţeanu-Prigoană. Silviu susţine că Adriana ar fi fugit de acasă cu cei doi copii ai lor, Maximus (7 ani) şi Eduard Darius (4 ani). „Am primit un SMS de la Adriana că a fugit de acasă cu copiii. Ne-am întors de la munte sâmbătă seara şi am avut noroc să nu prindem deloc aglomeraţie pe drum. Ne-am cazat acasă. Şi pentru că am avut puţină treabă, chestiuni tehnice legate de piscină şi altele, am trimis-o pe Adriana a doua zi, adică azi (duminică, n.r.), la patinoar, cu copiii. La ora 14.00 mi-a dat mesaj că a fugit cu ei”, ne-a declarat, duminică, indignat, Silviu Prigoană. Drept dovadă, afaceristul ne-a şi trimis mesajul primit de la soţia sa: „Dragă Silviu, am plecat cu copiii la o altă casă. Sper să înţelegi situaţia şi să accepţi divorţul. De dragul copiilor aş vrea să fii înţelegător şi matur. Ştiu că îi iubeşti foarte tare pe cei mici şi tocmai de aceea, pentru binele lor, trebuie să ne separăm civilizat. Nu îţi voi îngrădi accesul la copii şi voi cere custodie comună. Mulţumesc, Adriana”. 

Vacanţă de 25.000 de lei la munte

După ce au petrecut împreună Sărbătorile în Poiana Braşov, alături de cei doi copii ai lor, dar şi de fiul cel mare al miliardarului, Honorius, cel care a achitat întreg sejurul de 25.000 de lei, Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană se află iar la cuţite. Cu toate că spiritul Sărbătorilor părea să aşeze liniştea în familia lor, iată că cei doi soţi continuă să-şi facă necazuri unul altuia.

Mută pe Prima TV azi la 23.00

AZI LA CLICK! Află mai multe detalii despre decizia-şoc a Adrianei Bahmuţeanu, de a pleca de acasă, cu copiii, dar şi ce are de spus Prigoană. Emisiunea „Click” este prezentată de Diana Bart și Alexandru Constantin și poate fi urmărită, în direct, de luni până joi, de la 23.00 la 00.00, la Prima TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net