EXCLUSIV Trăistariu: "M-am săturat de nesimţirea fratelui meu!"
Mihai Trăistariu nu mai vrea să-şi întreţină fratele mai mare, care a devenit o pacoste. Artistul este şocat de atitudinea lui Vasile, care a ajuns să-l caute numai când are nevoie de bani.
Mihai Trăistariu (34 de ani) îşi iubeşte fratele, pe Vasile (39 de ani), de profesie pictor, însă are un mare “of” pe suflet: s-a săturat să îl tot întreţină, mai ales că acesta nu depune nici un efort să se poată descurca singur. Interpretul a refuzat să-i mai plăteasă fratelui său facturile la întreţinere şi la gaze, astfel încât acesta s-a trezit fără utilităţi. Vasile lucra în învăţământ, dar şi-a dat demisia, după 12 ani, iar acum pictează tablouri.
“M-am săturat să îl întreţin, m-am săturat de nesimţirea lui! Vasile nu mă caută decât când are nevoie de bani. Sunt curios cât are de gând să stea cu facturile neplătite... mai e puţin şi vine iarna. M-a sunat să-mi spună că i s-au tăiat şi gazele, şi lumina, însă eu nu mai scot bani din buzunar pentru el. L-am învăţat prost. Mai bine mai vorbesc în presă de el şi poate mai vinde nişte tablouri şi mă lasă pe mine în pace”, a mărturisit, pentru Click!, Mihai Trăistariu. Fratele artistului este un pictor talentat şi, atunci când reuşeşte să vândă un tablou, primeşte pe el 2.000 de lei.
Stă nespălat şi cu facturile neplătite
Trăistariu mai este supărat şi pentru faptul că Vasile umblă neîngrijit şi nu se spală decât la o lună de zile. Chiar dacă îi pasă de fratele lui şi l-a ajutat de fiecare dată, Trăistariu îl mai muştruluieşte şi speră ca acesta să se pună singur pe picioare, nu să apeleze de fiecare dată la el. Vasile trăieşte într-o lume înţeleasă doar de el: şi-a lăsat barbă precum călugării, doarme pe jos şi stă la distanţă de oameni. Se pare că ciudăţeniile fratelui artistului au început după ce acesta a urmat nişte cursuri de yoga, la îndemnul unui vecin. ”Doarme pe jos, umblă neîngrijit, nespălat... Se spală doar o dată pe lună. Este speriat de oameni, are impresia că toată lumea vrea să-i facă rău. Zice că oamenii au energii negative. Pe mine m-a primit în casa lui abia după luni de zile. A luat-o razna după ce un vecin l-a dus la cursuri de yoga”, a mai spus solistul, care speră ca fratele lui să revină la realitate.
Odinioară au fost uniţi, acum sunt pe căi diferite