Familia lui Miraj Tzunami, în doliu. Socrul lui Gucci, tatăl lui Versace, s-a stins din viață: „M-ai distrus!”
Familia cântărețului de manele Miraj Tzunami traversează momente dificile, după ce tatăl iubitului fiicei sale s-a stins din viață. Vestea a căzut ca un trăsnet peste cei apropiați, iar mesajele de adio au început să apară pe rețelele de socializare.

Mesajul transmis de Gucci și Versace
Gucci, fiica lui Miraj Tzunami, formează un cuplu cu Versace, pe numele său real Darius, și are o relație apropiată cu familia acestuia. Îndurerată de pierderea suferită, tânăra a publicat o fotografie cu tatăl iubitului său, alături de un mesaj emoționant, în care a mărturisit că acesta a luptat până în ultima clipă a vieții.
„Dumnezeu să te ierte, puternicul nostru. Ai luptat cu viața până în ultima clipă. Vei rămâne în inimile noastre veșnic”, a transmis Gucci.
La rândul său, Darius și-a exprimat durerea printr-un mesaj sfâșietor, publicat pe rețelele de socializare.
„Dumnezeu să te ierte, tată, am rămas doar cu amintiri. M-ai distrus, tată”, a scris iubitul lui Gucci.

Mesajul transmis de Miraj Tzunami
Vizibil afectat de pierdere, manelistul a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre legătura apropiată pe care o avea cu cel pe care îl considera mai mult decât un cuscru.
„Cuscrul meu, tatăl lui Versace, cum îi spuneți voi, al lui Darius, a decedat, fraților. Nici n-am cuvinte să mă exprim prea bine, ca să mă înțeleagă toată lumea. Cuscrul meu... Nu era doar cuscrul meu, era ca fratele meu, ca să vă spun mai exact. Omul era bolnav de foarte mult timp. Dumnezeu să-l odihnească! Și ce să spun? A fost puternic până la final.”
Gucci și Versace se pregătesc de muncă
Relația de iubire dintre Gucci și Darius a fost marcată de mai multe momente dificile, inclusiv de fuga de acasă a fiicei lui Miraj Tzunami. Pentru a pune capăt tensiunilor dintre cele două familii și pentru a le oferi sprijin tinerilor îndrăgostiți, părinții acestora au fost de acord cu logodna lor, urmând ca nunta să aibă loc după ce Gucci va împlini vârsta de 18 ani.
„S-au logodit, să fie fericiți. La 18 ani o să fie o petrecere frumoasă și elegantă. Sper să aveți și voi fetelor un tată înțelegător ca mine”, a spus Miraj Tzunami, într-un live, pe TikTok, la acel moment.



































