Ferma 2019. Divele au ajuns în iad! Uite unde se chinuie pentru 50.000 de euro
Ferma nu mai e ce a fost pentru divele ajunse în sălbăticie, ci se transformă într-o cazarmă, iar click.ro vă oferă primele imagini de acolo. După ce Iulia Vântur şi Monica Bârlădeanu au prezentat „Ferma Vedetelor”, show-uri filmate în ţară şi în Cipru, PRO TV a schimbat formatul, titlul emisiunii şi prezentatorii. „Ferma 2019” va începe pe 29 ianuarie şi îi va scoate pe concurenţi din zona de confort, iar gazdele Mihaela Rădulescu (49 de ani) şi Cristian Bozgan vor fi aşa cum nu aţi văzut vreodată un cuplu de prezentatori.
Când PRO TV a anunţat că „Ferma vedetelor” a devenit „Ferma”, nimeni nu se gândea că show-ul va fi o cazarmă și că va avea un regim de armată. Mediul în care au fost duşi concurenţii nu e unul prietenos: în mijlocul pădurii, pe un drum greu de străbătut, fără semnal la telefon şi troienit de zăpadă. „Se ajunge foarte greu şi era cât pe ce să rămânem înzăpeziţi. Până şi maşinile de teren au probleme să ajungă acolo, iar dacă rămâi în pană, s-ar putea să fie o mare problemă”, ne-au spus surse din echipa de filmare, fără să dezvăluie exact și locul în care se desfășoară acțiunea.
„Ferma” este o casă neprietenoasă, mai degrabă o cazarmă unde există şi un „zbir”, Cristian Bozgan, care va avea grijă să scoată untul din cei 18 concurenţi. „Toată viața m-am antrenat cu persoane puternice și am învățat sute de oameni despre tehnicile de supraviețuire în condiții extreme. Să lucrezi cu diverse tipologii de oameni și personalități diferite e întotdeauna o provocare, mai ales în condițiile grele de iarnă. Le voi fi mentor și, printre altele, voi fi cu ochii pe ei, le voi da sarcinile și mă voi asigura că nu vor uita niciodată această aventură... sau pe mine!”, a declarat Cristian Bozgan despre rolul lui în „Fermă”.
Bozgan a stat până acum departe de lumina reflectoarelor. Cu experiență militară extinsă în varii sisteme din România și din străinătate, e specializat în tehnici de supraviețuire în condiții extreme. Știe toate strategiile pentru a supraviețui în orice mediu. De asemenea, Cristian e un lider în adevăratul sens al cuvântului. Poate să dea sfaturi pertinente, să învețe și să motiveze oamenii când au nevoie.
Divele de la „Ferma 2019” au ajuns la munca de jos
În Fermă vor intra vedete precum Brigitte Năstase, Geanina Ilieș, Otilia - Bilionera, Carmen Negoiță, Claudia Pavel, Diana Belbiță, Ioana Filimon, Otniela Sandu – „Supravieţuitorul”, Ame Călin, Cătălin Moroșanu, Emil Rengle – fost câştigător „Românii au talent”, Florin Pastramă, Jorge, Kamara, Marius Crăciun, Remus Boroiu, Silviu Tolu și Vali Bărbulescu. Cum au ajuns la fermă, au avut parte de multe surprize. Click.ro a obţinut primele imagini cu divele Carmen Negoiță, Geanina Ilieş, Otilia Bilionera şi Claudia Pavel şi primele declaraţii exclusive despre această experienţă, care le poate aduce marele premiu de 50.000 de euro.
„Sunt un om cu defecte și calități și sunt conștientă de ambele. Am ajuns la o vârstă la care cred că mă cunosc destul de bine. E timpul pentru un nou început pentru mine, iar Ferma e această oportunitate. Vreau să le arăt tuturor că trecutul e trecut și că sunt o femeie muncitoare și puternică. Cel mai dificil lucru la Ferma va fi să mă obișnuiesc cu frigul, cu restul concurenților, cred că o să mă înțeleg bine. Mă împrietenesc ușor cu toată lumea, văd întotdeauna ceva bun în fiecare om”, a spus Brigitte Năstase.
Şi Geanina Ilieş s-a înhămat la o treabă extrem de grea: „Îmi place să fac fapte frumoase, să-i ajut pe cei din jurul meu, să construiesc amintiri, să le arăt că viața e frumoasă chiar și în momente mai grele. Voi fi prima la muncă în Fermă, vreau să învăț să fac și lucruri pe care nu le-am încercat niciodată. Voi încerca să-mi păstrez echilibrul interior: credință, iubire, respect de sine și muncă”.
După ce a colindat Turcia în lung şi în lat, solista Otilia a ajuns la munca de jos, la Fermă. „Sunt o fire jucăuşă, răsfăţată şi usor impulsivă. Mă frământ destul de mult dacă ceva nu iese așa cum îmi doresc. La Fermă, îmi doresc să mă cunosc mai bine şi, în acelşi timp, să demonstrez că pot să fac şi altceva decât să fiu pe scenă şi să cânt. De-abia aştept să îi cunosc pe toţi mai bine, îmi place să fiu înconjurată de oameni glumeţi şi plini de viaţă”, spune Otilia.
Și Carmen Negoiţă e pregătită pentru orice: „Niciodată nu m-a speriat ideea de a merge undeva cu nişte oameni necunoscuţi. Din contră. Îmi place să descopăr oameni noi, cu unii poţi lega prietenii frumoase, iar pe ceilalţi îi cunosc şi atât. Sunt spontană, îmi place să ascult poveşti de viaţă şi cred că la Fermă voi avea ocazia să cunosc oameni foarte interesanţi”.
”În general, nu îmi place să pierd, nu îmi place să ştiu că nu sunt bună la ceva... cred că evoluţia noastră ca oameni constă în a învăţa mereu lucruri noi şi asta îmi propun şi eu”, a spus şi Claudia Pavel.