Ferma Vedetelor 2016: Saveta a părăsit competiţia cu zâmbetul pe buze
Miercuri seară (9 martie), un al treilea concurent a părăsit ''Ferma Vedetelor'' din Cipru. Este vorba de cântăreaţa de muzică populară Saveta Bogdan, care a pierdut duelul cu soţia lui Marcel Toader, Maria Constantin.
A treia eliminare din ''Ferma Vedetelor'' a venit miercuri, 9 martie. De data aceasta, duelul s-a dat între doamna Saveta Bogdan şi Maria Constantin. Prima duelistă a fost Maria, aleasă de colegii săi şi stabilită de Mircea N. Stoian, fermierul șef al săptămânii. La rândul ei, aceasta a ales-o ca adversar pe Saveta Bogdan.
Solista de muzică populară a optat pentru probe care să o avantajeze şi care să nu-i ofere un plus adversarei, ţinând cont de diferenţa de vârstă dintre cele două.
Prima probă a duelului a constat în "Răspunzi şi câştigi": s-a bazat pe cunoştinţele despre fermă ale concurenţilor. Saveta şi Maria au fost nevoite să răspundă la un set de întrebări făcute pe baza cărţii Fermei. Se pare că Maria a citit cu atenţie din celebra carte şi a câştigat prima probă.
A doua probă: "Catapulta". Duelistele au avut de transferat cât mai multe mandarine într-un butoi cu apă, cu ajutorul unei praştii. Şi de data aceasta, Maria Constantin a câştigat detaşat şi cea de-a două rundă, ea păstrându-şi locul la ''Ferma Vedetelor''.
Saveta Bogdan a părăsit competiţia cu zâmbetul pe buze, nu înainte de a le lasă un bilet în care a scris şi numele următorului Fermier al săptămânii.
Ferma Vedetelor 2016: au mai rămas 9 concurenţi
Cei 9 concurenţi rămaşi la „Ferma Vedetelor” - adică Mircea N. Stoian, AMI, Lili Sandu, Benny Adegbuyi, Maria Constantin, Marcel Toader, Sorana Darclée, Paul Ipate și Octavian Strunilă - luptă în continuare pentru premiul de 50.000 de euro.