Fetiţa lui Sore a împlinit un anişor! Artista i-a rupt turta în secret?
Sore reuşeşte să se împartă cu succes între viaţa de familie şi carieră. În acest weekend, artista a avut avut un eveniment important acasă, cât şi concerte pe care a fost nevoită să le onoreze. Solista a mărturisit că fetiţa ei, Erin, a împlinit un an de viaţă, iar dacă blonda a respectat tradiţia atunci împreună cu cele două naşe ale copilului ar fi trebuit să-i rupă turta micuţei.
Sore are dreptate atunci când spune că are multe motive de fericire. Fetiţa ei, Erin, o face să se simtă împlinită ca femeie, iar cea mai nouă piesă "ce mai vrei", lansată alături de Feli, îi dă o stare de bine fiind pe placul fanilor. Sâmbătă, blonda a anunţat că micuţa ei a împlinit un anişor, iar ea este de-a dreptul copleşită de cele 12 luni petrecute lângă bebeluşul ei.
"Atâtea motive de fericire: Erin a împlinit un an, piesa #cemaivrei merge excelent, iar eu mă simt iubită şi împlinită. Viaţa este minunată", a scris artista pe pagina ei de socializare.
Sore a născut, primăvara trecută, o fetiţă superbă la o maternitate privată din Capitală, iar patru luni mai târziu artista a decis să o și creștineze pe micuța care a primit numele Erin. Cântăreața a dorit să păstreze importanta zi din viața ei cât mai intimă, așa că a publicat ea fotografii de la eveniment. Erin a fost ținută în brațe și nășită de buna prietenă a lui Sore și fosta colegă de trupă, Alina Eremia. Nu este exclus ca la fel de discret să fi avut loc şi ruperea turtei fetiţei. Conform tradiţei la vârsta de un an, fetiţele au parte de un astfel de moment festiv, iar partea cea mai plăcută probabil a petrecerii este alegerea obiectelor de pe tavă. Copilului i se aşează în faţă o multitudine de obiecte după ideile şi preferinţele naşilor şi este lăsat să aleagă trei dintre ele. Cele trei obiecte se presupune că îi va ghida celei mici viitorul, oferind indicii despre pasiuni, meseria aleasă sau bunăstare.