Fetiță sau băiețel? Cum s-a dat de gol Florin Salam cu privire la sexul copilului lui Betty
Cântărețul Florin Salam a dezvăluit din greșeală ce sex va avea copilul fetei lui, Betty.
Pe când acesta se afla la o petrecere, a cerut ca artistul care cânta în acel moment să facă niște dedicații speciale pentru fiica sa și pentru copilul cu care ea este însărcinată. Deși Betty a fost foarte secretoasă cu privire la sarcină și la sexul bebelușului, deoarece credea astfel, fiind superstițioasă, că îl protejează pe cel mic, se pare că tatăl ei a scăpat din greșeală vestea, într-un moment de bucurie. „Am păstrat secretul o perioadă de timp pentru a ne asigura că, atât eu cat și copilul, suntem bine și sănătoși, iar acum, la începutul celui de-al doilea trimestru de sarcină am vrut ca și voi să luați parte la bucuria noastră”, a scris aceasta pe Instagram, fără să menționeze sexul bebelușului.
Tatăl ei s-a dat de gol, însă. Distrându-se la petrecere, Florin Salam s-a urcat pe scaune și a scos o sumă impresionantă de bani din buzunar, 1000 de lei, pentru dedicații. Cerându-i cântărețului să interpreteze niște versuri pentru Betty și copilul ei, Florin a ținut imediat să-l corecteze pe artist, ținând să precizeze că versurile sunt „pentru două Betty”, conform AntenaStars.
Acest lucru nu poate indica decât faptul că Betty urmează să aducă pe lume o fetiță, iar Florin se va putea bucura de nepoțica lui în curând. Betty Salam urmează să se căsătorească cu iubitul ei, Cătălin Vișănescu, cei doi stabilind deja și data nunții. Până la fericitul eveniment însă, aceștia au plecat să se relaxeze într-o vacanță în Dubai.