Fiica lui Adrian Enache, înjunghiată în bloc. Primele poze cu atacatorul - FOTO EXCLUSIV
Fiica lui Adrian Enache, Diana, a fost înjunghiată sâmbătă în scara blocului. Fata a fost dusă de urgenţă la spital, unde se află sub supravegherea medicilor.
După o noapte în oraş, Diana Enache (17 ani) a ajuns în zorii zilei acasă unde locuieşte tatăl ei, în zona Pantelimon. Când a intrat în apartament, tânăra a văzut că nu are lumină şi a apelat la portarul aflat la parter.
Bărbatul în vârstă de 46 de ani a mers cu ea la panoul electric, iar atunci când nu era atentă, a ameninţat-o cu un briceag şi, spun unele surse, a încercat să o violeze.
Diana s-a luptat cu el, dar a fost rănită cu briceagul la mâini şi în zona gâtului.
Agresorul, reţinut 24 de ore
Atacatorul fiicei lui Adrian Enache este un libanez pe nume Kanan Ali, care a fost prins de poliţie sâmbătă seară. A fost reţinut 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă. Acesta a spus că a făcut acest gest întrucât Diana Enache nu i-a arătat respect, iar el nu a putut să accepte asta. În această perioadă la musulmani este post - Ramadanul.
Varianta violului este exclusă şi de poliţiştii de la secţia 2 din Capitală, care susţin doar că s-au certat şi s-au luptat.
Adrian Enache este nedezlipit de fiica lui
Diana este fiica lui Adrian Enache din prima căsnicie, cu Corina. Mama fetei a declarat recent că între el şi fiica lor există o relaţie foarte apropiată, chiar dacă artistul are practic altă familie alături de prezentatoarea TVR Iuliana Marciuc.
"Între Diana şi Adrian e o relaţie frumoasa si am zis să nu o asmut pe fiica mea împotriva lui. I-am spus ca tati o iubeşte şi îi vrea binele", a spus Corina la o emisiune tv.
Adrian Enache şi Corina au fost căsătoriţi 14 ani şi au divorţat în octombrie 2009. În 2010 el s-a logodit cu Iuliana Marciuc, cu care are un băiat pe nume David, în vârstă de 8 ani.