Fiica lui Liviu Dragnea s-a măritat în secret cu Alex Mațaev: «S-au căsătorit cât eram la închisoare»
Liviu Dragnea nu și-a văzut fiica mireasă! Alexandra Dragnea a decis să se căsătorească, în secret, cu interpretul moldovean Alex Mațaev, anul trecut, în vară. Chiar dacă era la închisoare, Liviu Dragnea a încurajat-o pe fiica să facă marele pas chiar și fără el.
Alexandra Dragnea (25 de ani) și cântărețul moldovean Alex Mațaev (30 de ani) formau un cuplu de mai bine de 8 ani. Prezent în emisiunea „40 de întrebări cu Denisei Rifai”, de la Kanal D, Liviu Dragnea a dezvăluit că fiica sa s-a măritat cu solistul de peste Purt. Cei doi au făcut nunta în secret, vara trecută, chiar dacă tatăl ei se afla la acel moment în detenție. Ceremonia a fost una discretă. Alexandra și Alex au preferat să se prezinte în fața ofițerului Stării Civile din Alexandria, din județul Teleorman, doar în compania nașilor și a familei.
Liviu Dragnea: "Am fost la fel de bucuros ca și cum aș fi fost acolo"
“Atât de tare m-am opus relației fiicei mele cu Alex, încât am fost de acord să se și căsătorească. Ei sunt căsătoriți. Fiica mea este căsătorită, Alex îmi este deja ginere, de un an și ceva. S-au căsătorit când eu eram la închisoare. Au venit înainte, au întrebat, iar eu i-am rugat să nu stea neapărat după mine și să se căsătorească. Am fost la fel de bucuros ca și cum aș fi fost acolo. În schimb, am vorbit cu Alex și undeva, cândva, s-ar putea să înregistrăm ceva”, a declarat Liviu Dragnea, la Kanal D.
Alexandra, mezina familiei Dragnea, are 25 de ani și este o fire discretă în ceea ce privește viața personală. Despre ea se știe că a terminat Facultatea de Limbi Străine și a evitat mereu să vorbească despre relația cu iubitul ei. Alexandru Mațaev este un cântăreț din Republica Moldova care a participat la emisiunea X Factor, în anul 2013, ajungând până în finală.