Florin Busuioc, dezvăluiri despre starea de sănătate: «Asta mă cam împiedică să fac lucruri»

Ultima actualizare:

    Florin Busuioc (59 de ani)
Florin Busuioc (59 de ani)

Pe simpaticul Florin Busuioc (59 de ani) ne-am obişnuit să-l vedem prezentând Meteo la PRO TV, însă mulţi au uitat că acesta este actor de fapt. Şi unul chiar excelent! Iată că a venit vremea ca să ne reamintească acest lucru! Joi seară, la avanpremiera filmului „Pup-o, mă 2: Mireasă nebună”, l-am putut admira într-un rol de cursă lungă.

Alin Panc, Săndel Pop şi Cosmin Selesi, producătorii filmului „Pup-o, mă 2: Mireasa nebună”, au exploatat la maximum potenţialul lui Florin Busuioc şi i-au oferit un rol principal în noua comedie care a intrat de pe 3 septembrie în cinematografe. Busuioc joacă un baci, însurat cu personajul Andreei Samson şi care îi face ochi dulci lui Valerie, interpretată de Lora, mireasa pierdută în munţi. Chiar are o scenă şocantă, în care îi pune mâna pe sâni celebrei soliste.


    Florin Busuioc își arată „silueta” în rolul de pădurar și baci
Florin Busuioc își arată „silueta” în rolul de pădurar și baci

Actorul este savuros şi ne-a povestit cum a a intrat în rol, dar şi cum mai stă cu sănătatea. „Am un rol mai mare, mai consistent. Sunt baci şi pădurar. Nu cred că merit un Oscar pentru rolul ăsta, dar mi-am dat toată silinţa să fac un rol bun, colorat, e chiar foarte colorat rolul meu. Sper că am reuşit, acum spectatorii trebuie să spună dacă am reuşit sau nu să-l fac. Apropo de premii, nu am luat legate de teatru sau de film, ci legate de televiziune. Cel mai bun prezentator Meteo 2010 din Europa. Nu mă încălzeşte, mi se mai aminteşte de el însă nu mi-a adus beneficii fabuloase, doar recunoaşterea internaţională”, spune Florin Busuioc.


    Andreea Samson o interpretează pe soția lui Busu
Andreea Samson o interpretează pe soția lui Busu

Viaţa lui Busu bate filmul? Iată ce ne-a răspuns: „Am o viaţă normală, de om normal, nu ieşită din comun. Ştiu că sunt iubit şi că după accidentul suferit pe scenă, toată lumea şi-a canalizat gândurile bune către mine şi probabil că m-a ajutat foarte tare. Acum sunt bine, sunt ok, ar trebui să mai dau jos din burta asta care mă cam împiedică să fac lucruri, dar nu e chiar atât de grav, o am de zeci de ani."


    Lora este tinerica de care se îndrăgostește baciul
Lora este tinerica de care se îndrăgostește baciul

"Am mai apucat să fac nişte sală, o perioadă m-am lăsat, cred că de luni mă duc din nou. Pentru următoarea perioadă aş vrea să se redeschidă teatrele, nu că nu s-ar fi redeschis, dar lumea n-a prea mai venit în sălile de spectacole. Vreau ca lumea să vină cum venea odată şi să fac din nou teatru ca pe vremuri”, ne-a povestit actorul, la avanpremiera filmului unde a venit însoţit de colegi şi prieteni. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net