Florin Piersic, Angela Buciu și Horațiu Mălăele au teatru, cămin cultural şi cinematograf cu numele lor

Ultima actualizare:

Angela Buciu, Horaţiu Mălăele şi Florin Piersic, trei nume grele din showbiz, au primit, în semn de respect pentru întreaga lor activitate, câte un cadou impresionant. Autorităţile locale din Cheud, Feteşti şi din Cluj le-au trecut numele pe clădiri unde se desfăşoară activităţi artistice. Reacţiile vedetelor au fost pe placul admiratorilor veniţi la inaugurare.

Celebra solistă de muzică populară Angela Buciu (77 ani) a avut parte de o surpriză de proporţii, anul acesta, din partea autorităţilor din Cheud. Maramureşeancă la origine, interpreta are acum o casă de cultură care-i poartă numele, cu o capacitate de 300 locuri.

Angela Buciu (77 de ani) a inaugurat clădirea din Cheud pe 15 august 2019
Angela Buciu (77 de ani) a inaugurat clădirea din Cheud pe 15 august 2019

”Dragii mei, vă împărtăşesc o altă mare împlinire: Căminul cultural din satul meu natal, Cheud – jud. Sălaj (la 45 km de Baia Mare), a primit numele  Căminul cultural ”Angela Buciu”. După o viaţă închinată artei folclorice româneşti, cheudenii mei, împreună cu conducerea comunei Năpradea, au iniţiat acest demers pentru care mă simt foarte fericită. Le aduc tuturor cele mai calde mulţumiri! Festivitatea a avut loc în ziua de Sf. Maria, la întâlnirea anuală a fiilor satului. Am fost însoţită de minunata mea familie, fiica mea Adriana, ginerele Radu şi nepoţelul Petru, soarele meu, de fraţii mei cu familiile, Maria, Aurel, Petrică şi Vasile, de oameni de seamă ai satului, precum prof. dr. Aurel David, de la care am auzit cel mai înălţător Laudatio la adresa mea!, primarul comunei, Vasile Fodor, viceprimar Eugenia Pop, toţi consilierii, parlamentari şi autorităţi judeţene şi, nu în ultimul rând, Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, unde, alături de soţul meu, Valeriu Buciu, (director şi coregraf până la pensionare), am slujit arta tradiţională, ducând mesajul românesc în toată lumea, unde am pus în valoare adevărata noastră identitate naţională”, a anunţat interpreta, pe pagina sa de Facebook. Cât îl priveşte pe Horaţiu Mălăele (67 de ani), actorul a tăiat la Feteşti, judeţul Ialomiţa, în 2015, panglica teatrului care îi poartă numele. La inaugurare, artistul a jucat în piesa lui de succes, ”Sunt un orb”. Sala de teatru construită la Feteşti are o capacitate de 500 de locuri: ”Pe viitor, teatrul să fie acasă, la Feteşti, iar elitele artistice vor prinde putere în aplauzele publicul nostru, aşa cum se întâmplă în marile oraşe ale ţării. S-a muncit pe brânci timp de o jumătate de an pentru a transforma o clădire insalubră într-o sală generoasă, proaspătă şi caldă, climat unde se respiră admiraţie pentru emeriţi actori ca Horaţiu Mălăele. Nu este un loc de profit, este o incintă care nu va îmbogăţi decât sufletele noastre”, a declarat, la inaugurare, Marius Gavrilă, celebrul impresar care a construit sala de teatru.

Horaţiu Mălăele a tăiat panglica Teatrului din Feteşti, pe 15 septembrie 2015
Horaţiu Mălăele a tăiat panglica Teatrului din Feteşti, pe 15 septembrie 2015

Iar Horaţiu Mălăele a spus, cu emoţie în glas: „Doresc să vă mulţumesc pentru această onoare pe care mi-o faceţi şi sunt extrem de emoţionat. Faptul că am ajuns ca într-o localitate frumoasă, ca a dumneavoastră, cineva să dea numele teatrului după numele meu, este o mare onoare pe care mi-o face viaţa. Vă mulţumesc, încă o dată, pentru că, astfel,  intru nu doar în istorie, ci şi în georgrafie”.

Florin Piersic a fost primit cu aplauze la inaugurarea cinematografului din 26 ianuarie 2011
Florin Piersic a fost primit cu aplauze la inaugurarea cinematografului din 26 ianuarie 2011

Dar şi Florin Piersic (83 ani), alias Mărgelatu, după rolul celebru din seria de filme de succes precum ”Trandafirul galben” sau ”Drumul oaselor”, are, de 8 ani, la Cluj, o instituţie culturală care-i poartă numele. Pe 26 ianuarie 2011, fostul Cinematograf  ”Republica” şi-a schimbat denumirea, primind numele celui mai mare actor pe care l-a dat oraşul Cluj-Napoca, Florin Piersic. El a acordat un interviu, pentru adevarul.ro, înainte de inaugurare. ”Aşa o să mă strige: «Uite-l pe Piersic, Cinematograful Republica». Am fost invitat la Consiliul Local, şi am presupus, din principiu, că sunt chemat pentru lucruri bune. Nu am ştiut pentru ce. «Vrei să îţi poarte numele cinematograful din Cluj?», m-a întrebat Sorin Apostu, primarul Clujului. Eu am răspus «Sigur că vreau, mie îmi place extraordinar ca idee, dar merit eu aşa ceva?» Cinematograful este cotat la categoria 1 şi este situat în Piaţa Mihai Viteazul din Cluj-Napoca la nr. 11, are un număr de 729 de locuri, sunet Dolby Stereo (dotat din aprilie 1998 cu o investiţie de 40.000 dolari). 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net