Florin Piersic, cetățean de onoare al municipiului Iași

Ultima actualizare:

    Florin Piersic va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Iași Foto: Arhivă personală
Florin Piersic va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Iași Foto: Arhivă personală

Actorul Florin Piersic, în vârstă de 83 de ani, va primi distincţia de cetăţean de onoare al municipiului Iaşi, decizia fiind luată vineri, 24 mai, în unanimitate, în plenul Consiliului Local Municipal, distincţia urmând a-i fi acordată cu ocazia Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR).

„Florin Piersic este nu doar unul dintre marii noştri artişti, dar şi cel mai carismatic actor român. El nu este doar o prezenţă spectaculoasă. În cei peste 60 de ani de carieră cinematografică a reuşit să demonstreze că are un talent ieşit din comun. Nu de puţine ori Florin Piersic a venit la Iaşi şi de fiecare dată a spus că aici se simte ca acasă”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat de Agerpres. Conform edilului, titlul de cetăţean de onoare al Iaşului îi va fi conferit maestrului Florin Piersic în cursul lunii iunie, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul celei de-a zecea ediţii a Serilor Filmului Românesc, a cărei ediţie din acest an îi este dedicată.

Cum și-a petrecut Florin Piersic ziua de naștere. Actorul a împlinit 83 de ani

În perioada în care se apropia ziua de naștere a acestuia, s-a tot zvonit că marele actor Florin Piersic va fi omagiat la Cluj-Napoca, orașul în care locuieşte, de către primărie. Consilierii locali au supus la vot aprobarea alocării sumei de 130.000 de lei de la bugetul local pe anul 2019 pentru organizarea unui eveniment aniversar. În 26 ianuarie 2011, tot ca un cadou pentru aniversarea lui, cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”, spre marea bucurie a actorului.

La auzul veștilor cu privire la organizarea unui eveniment grandios în cinstea sa de către autorități, Piersic a ținut să menționeze că el nu dorește să se ia din bugetul statului pentru propria omagiere și că are alte planuri în ceea ce privește aniversarea zilei sale de naștere. Actorul a dezvăluit că va petrece alături de prieteni, la cinematograful care-i poartă numele. De asemenea, pe rețelele de socializare, Florin Piersic a anunțat că oricine dorește să se alăture, este binevenit. 

„Stau și mă întreb de ce s-a schimbat lumea atât de în rău. Aflu din ziare că mi se pregăteste de către primaria Cluj o sarbatorire la 83, de 28000 euro sau de 130000 lei, din bani publici. Tot ce se va intampla în ziua de 26 seara, la 18.30, este ca mă voi intâlni cu câțiva prieteni la Cinematograful „Florin Piersic”.

La aceasta întâlnire, fiind intrare liberă, poate veni oricine are bucuria să ne întâlnim, să povestim”, a scris Florin Piersic pe pagina personală de Facebook, invitându-și, de asemenea, toți admiratorii să participe la aniversarea sa, nedorind să se investează bani publici în omagierea lui, așa cum a fost inițial anunțat. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net