Florin Ristei a amețit după ce a cântat piesa lui Cezar Ouatu

Ultima actualizare:

    Florin Ristei a intrat în pielea lui Cezar Ouatu şi a fost lăudat pentru prestaţie chiar de către celebrul artistFoto: Antena 1
Florin Ristei a intrat în pielea lui Cezar Ouatu şi a fost lăudat pentru prestaţie chiar de către celebrul artistFoto: Antena 1

Florin Ristei se transformă în Cezar Ouatu și amețește după ce interpretează piesa acestuia, “It’s My Life”, sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 20.30, la “Te cunosc de undeva!”.

„Aceeași senzație am avut-o și sezonul trecut, când am imitat-o pe Angela Gheorghiu. E o altă impostație cu care nu sunt obișnuit. Când ții o notă lungă ți se duce aerul și, când tragi următoarea gură de aer, «ecranul» ți se învârte și se face negru. De multe ori când am repetat piesa asta mi s-a făcut negru ecranul”, povestește Ristei.

Florin Ristei a purtat o ţinută identică cu cea pe care Cezar a avut-o la ediţia Eurovision din anul 2013
Florin Ristei a purtat o ţinută identică cu cea pe care Cezar a avut-o la ediţia Eurovision din anul 2013

Cu toate aceste inconveniente, prestația sa artistică a fost lăudată de însuşi Cezar Ouatu, care va fi invitatul special al acestei gale. “Ristei a cântat fantastic!”, spune el.

Dacă cei patru membri ai juriului sunt de aceeași părere, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 20.30, numai la “Te cunosc de undeva!”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mari emoții pentru mireasa Simona Trașcă
kim kardashian monaco profimedia jpg
ioana ginghina gradina jpg
dorian popa jpg
andreea banica instagram jpg
bianca giurcanu instagram jpg
gabriela cristea (1) jpg
Morgan Freeman png
image
image