Fosta noră a lui Florin Piersic, revenire miraculoasă după problemele de sănătate

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dorina Chiriac (44 de ani), fosta iubită a lui Florin Piersic Jr, și-a îngrijorat fanii, în primăvară, când a anunțat că trebuie să renunțe la spectacole pentru a se opera pe corzile vocale. Iată că acum ea s-a întors în forță pe scenă, dar și în cinematografie.

Actriței i-a revenit  vocea, însă nu a menționat dacă miracolul s-a produs cu ajutorul operației sau a vreunui tratament revoluționar. Cert este că agenda ei de lucru este din nou plină. Dorina și-a postat pe contul de Facebook fotografii de la filmările pentru ”Moromeții” (partea a doua), în care interpretează rolul Mărioarei, și unde îi dă replica lui ”Firicel” din  ”Las Fierbinți” (PRO TV),  și el cooptat în proiect. Dar zilele trecute ea a bifat și un turneu în China, cu spectacolul ”Micul Prinț”.


    Dorina Chiriac, alături de ”Firicel”, în Moromeții
Dorina Chiriac, alături de ”Firicel”, în Moromeții

Simpatică artistă a trecut prin mari emoții anul acesta, când medicii au diagnosticat-o cu chist pe corzile vocale. Ea a postat în luna mai a acestui an un mesaj care i-a alertat pe fanii ei: ”Ei, şi-aşa cer scuze publicului pe această singură cale accesibilă mie pentru absenţa mea de la spectacolele anunţate pentru lunile mai, iunie, iulie până la sfârşitul stagiunii, reprezentaţii teatrale şi concerte la care s-au vândut deja biletele. Vocea m-a anunţat că-mi pleacă. M-a anunţat oficial, cu martori, ameninţă să îmi ia şi urechea, că mi s-a instalat o afonie. Curând voi avea parte de o intervenţie chirurgicală asupra unui chist pe corzile vocale la o clinică din Luxemburg (sună mai cumva dacă zic asta, na) ok. Este o intervenţie cu risc pentru cineva care are vocea drept instrument esenţial în meserie.

Curând intru în pauză vocală totală (cunosc prieteni care ar da petrecere în Piaţa Universităţii că tac io), cer scuze once again pentru încurcătură tuturor, încerc să tac zen după operaţie că cică e periculos de nu, şi-n toamnă, după ce-o să mă aud eu pentru prima oară, decid dacă să mă fac cântăreaţă sau să m-apuc de scris. Văd eu". Florin Piersic, interpretul lui Mărgelatu, a rămas în relații bune cu fosta lui ”noră”, chiar dacă ea și Florin Piersic Jr au pus punct relației. Cei doi au împreună o fetiță. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net