FOTO Au cucerit inimile tuturor când erau mici! Cât de schimbaţi sunt acum copiii-vedetă

Ultima actualizare:
foto
foto

Nu e uşor pentru nimeni în lumea showbizului, dar mai ales pentru actorii care încep să joace în filme de la vârsta copilăriei. Presiunea de la Hollywood e foarte mare, iar pe măsură ce cresc, copiii-vedetă se pot lovi de multe probleme.

Nu puţini au fost actorii care au căzut în patima drogurilor sau şi-au distrus cariera în momentul în care au ajuns la vârsta maturităţii. Unii au reuşit însă să facă tranziţia cu succes şi au rămas în lumina reflectoarelor. Alţii au dispărut o vreme, pentru ca apoi să revină cu diverse proiecte în atenţia publicului care i-a îndrăgit.

Iată câteva vedete care şi-au început cariera la Hollywood când erau încă princhindei.

Lindsay Lohan a primit primul rol la vârsta de zece ani, după ce apăruse deja în mai multe reclame. Filme precum "Capcană pentru părinţi" i-au asigurat statului de vedetă, iar rolul din "Mean Girls" au transformat-o în idolul adolescenţilor. Au urmat însă multe scandaluri, probleme cu droguri şi băutură care i-au dăunat carierei în actorie. Rolurile au fost din ce în ce mai rare, deşi numele ei vindea, dovadă fiind vânzările record pentru numărul din Playboy în care a apărut. Recent, Lindsay s-a pus pe picioare şi jură că nu s-a mai atins de substanţe ilegale sau alcool.


    Linday, în 2014Foto: Guliver/Getty
Linday, în 2014Foto: Guliver/Getty

Alyssa Milano a cucerit inimile tuturor cu apariţia din serialul "Cine-i şeful?" care a rulat între 1982 şi 1994. Micuţa de atunci s-a transformat într-o actriţă de succes, care a avut numeroase roluri în serile bine primite, printre care şi "Charmed". La 41 de ani, Alyssa se poate lăuda cu o carieră care i-a adus multe împliniri, dar şi o familie frumoasă: căsătorită şi cu un copi, vedeta este însărcinată şi va naşte în curând o fetiţă.

Linday, în 2014
Linday, în 2014

Alyssa, alături de Tony Danza, în serialul "Who's The Boss"
Alyssa, alături de Tony Danza, în serialul "Who's The Boss"

Macaulay Culkin a intrat în lumina reflectoarelor la vârsta de zece ani, graţie rolului din "Singur acasă". Considerat unul dintre cei mai de succes copii-actori ai tuturor timpurilor, Macaulay (33 de ani) a preferat să se retragă din lumea showbizului în 1994. A reînceput să apară sporadic în filme independete din 2003, iar în 2013 şi-a făcut o trupă, The Pizza Underground, cu care a susţinut mai multe concerte.

La 41 de ani, actriţa e o femei împlinită
La 41 de ani, actriţa e o femei împlinită

Macaulay, în "Singur acasă"
Macaulay, în "Singur acasă"

Mary Kate şi Ashley Olsen sunt unul dintre exemplele de urmat când vine vorba de copiii-vedetă. Gemenele, care au devenit faimoase după rolul din serialul "Full House", sunt acum unele dintre cele mai bogate staruri cu o avere considerabilă: cele două au propria casă de modă şi au lansat diverse produse (de la parfumuri la păpuşi) care le-au purtat numele.

Macaulay nu mai joacă în filme, dar are o trupă, The Pizza Underground
Macaulay nu mai joacă în filme, dar are o trupă, The Pizza Underground

Mary Kate şi Ashley, în "Full House"
Mary Kate şi Ashley, în "Full House"

Angus T. Jones, puştiul adorabil din "Doi bărbaţi şi jumătate", este cel mai bine plătit copil-actor: la 17 ani, el a semnat un contract de 7.8 milioane de dolari pentru două sezoane ale serialului care l-a făcut faimos. Însă, după trei ani, Angus (20 de ani) a decis să părărească serialul, pe motiv că religia lui adventistă nu îi permite să facă atât de mulţi bani. Ba chiar, el a susţinut că s-a apucat să ţintă predici în biserică şi că nu vrea să mai aibă de-a face cu lumea celebrităţilor.

Cu o avere impresionantă,gemenele s-au lăsat de actorie
Cu o avere impresionantă,gemenele s-au lăsat de actorie

Angus, pe vremea când era mic
Angus, pe vremea când era mic

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
oana zavoranu colaj instagram jpg
cristina siscanu madalin ionescu jpg
banner black friday png
Florin Petrescu Axinte FOTO Mediafax
dan diaconescu jpg
carmen grebenisan jpg
Bunica din Chinteni, la lansarea filmului Moartea în vacanță foto: Arhiva personală
image
actualitate.net
image
actualitate.net