FOTO Cât te costă să arăți ca Bianca Drăguşanu. O domnişoară are nevoie de mai multe operaţii ca să ajungă precum idolul ei
Dacă pe amândouă le-ar fi chemat Bianca, sigur nu ştiai care-i Drăguşanca. Isabela Staic (30 de ani) e cunoscută deja în oraşul natal, Târgu-Jiu, drept sosia celebrului fotomodel. Tânăra investeşte bani şi timp pentru a se simţi bine în pielea ei, însă de fiecare dată mai ia ceva din aspectul Biancăi.
Bianca Drăguşanu e pentru Isabela idealul feminin. Deşi spune că nu o copiază, tânăra din Târgu-Jiu face ce face şi se apropie tot mai mult de aspectul fizic al blondei lui Bote. După ce a investit vreo 6.000 de euro pentru a-şi corecta micile deficienţe corporale, Isabela se pregăteşte de patru şedinţe de liposucţie şi un lifting la sprâncene, pentru care va plăti circa 3.100 de euro. „Intervenţiile vor fi realizate la clinica medicului Cristian Niţescu, peste o lună. Peste două luni o să-mi schimb şi implanturile mamare”, ne-a spus Isabela.
Tânăra face masaj anticelulitic în fiecare zi şi nu ezită să se ia la trântă cu kilogramele de dragul frumuseţii. Oricând poate da jos 6-7 kg, la fel ca Bianca Drăguşanu, obişnuită cu dietele. Asemănările dintre cele două nu se rezumă la aspectul fizic. Dacă o întrebi care e bărbatul ideal îţi va răspunde Cătălin Botezatu, cu care Bianca a avut o relaţie specială. La braţul lui, Isabela ar merge oricând la o cină romantică. În prezent, Isabela Staic e hairstylist şi imaginea unui salon de bronzat.