FOTO EXCLUSIV Adio vilă, Luminiţa Anghel s-a mutat cu chirie! Stă atât de prost cu banii încât a trebuit să renunţe la confortul din centrul Capitalei?
![Click! a scris ieri despre problemele financiare ale familiei cântăreţei](https://cdn.adh.reperio.news/image-8/8807206f-c2f0-4963-bafa-6106985749a6/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Fie că vrea să recunoască sau nu, Luminiţa Anghel (46 de ani) nu trece chiar prin cea mai fericită perioadă a vieţii ei. A pozat mereu în femeie independentă şi puternică, însă problemele financiare şi scandalurile în care a fost implicată par să-i fi pus capac. După ce şi-a scos la vânzare acareturile, cântăreaţa s-ar fi mutat şi din vila ei din Dorobanţi.
Abătută, cu haine cernite şi cu câteva kilograme în minus! Aşa a fost surprinsă, vineri (16 ianuarie), cântăreaţa, de către fotoreporterii Click! Solista care străluceşte la fiecare apariţie tv şi-a ascuns chipul sub o pereche mare de ochelari şi putea fi cu greu recunoscută de vreun trecător. Se pare că problemele din ultima perioadă şi-au pus amprenta pe silueta ei, artista slăbind câteva kilograme bune. Luminiţa s-a întâlnit în faţa unui hotel cu fiul său adoptiv, David (17 ani), căruia i-a dat nişte bani. Cu paşi grăbiţi s-a îndreptat apoi spre un bloc de locuinţe din zona Floreasca.
Se pare că, „îngenuncheată” de problemele cu banii, solista şi-ar fi vândut vila din centrul Capitalei, în care se mutase în 2010, şi s-ar fi mutat cu chirie într-un apartament din aceeaşi zonă. Cu o plasă burduşită de lucruri în mână, Luminiţa a intrat în blocul unde a fost surprinsă deseori în ultima perioadă. Recent, soţul solistei, Silviu Dumitriade, a scos la vânzare pe Internet maşinile sale şi ale Luminiţei, dar şi alte lucruri din casă, de la pahare până la pătuţul pentru bebeluşi. Cântăreaţa, care în 2005 a bifat locul al treilea la Eurovision, nu renunţă aşa uşor la lux şi confort. A dat vila din Dorobanţi pe un apartament, însă chiria în zonă ajunge şi la 1.000 €.
![Până în decembrie 2014 Luminiţa a locuit în vila din Dorobanţi](https://cdn.adh.reperio.news/image-6/602980df-85eb-4dca-a6b9-21bc074c808a/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
![Ieri, cântăreaţa a ieşit dintr-un bloc cu apartamente de închiriat](https://cdn.adh.reperio.news/image-5/5813a699-76ba-4fed-8fff-2f8e83284bdd/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
![Click! a scris ieri despre problemele financiare ale familiei cântăreţei](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/92390a97-96e1-485f-9718-dece6db580e2/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)