FOTO EXCLUSIV Anca Serea, cu şase copii la restaurant. Cum arată în viaţa de zi cu zi mămica-eroină
Unora li se pare o corvoadă viaţa cu un copil, dar iat-o pe Anca Serea cât e de fericită cu şase, dintre care cel mai mic are doar trei luni. Şi, de parcă nu i-ar fi de ajuns ai ei, vedeta le poartă de grijă şi altor micuţi, iar fotoreporterii Click! au surprins-o cu o „grădiniţă” de pitici pe stradă. Unii ai ei, alţii ai naşilor!
Viaţa Ancăi Serea se duce în special în jurul copiilor. La vârsta de 20 de ani a devenit pentru prima dată mamă, iar în următorii 18 ani a reuşit să aducă pe lume încă cinci îngeraşi frumoşi şi foarte bine educaţi.
Este singura vedetă din showbiz care s-a încumetat să aducă pe lume atâţia copii şi, culmea, să spună chiar că îşi mai doreşte. În timp ce mulţi se întreabă ”cum poate să arate aşa” sau ”cum poate avea grijă de atâţia copii”, Ancăi Serea i s-a pus eticheta de ”mamă eroină”. Pe semne că Anca îşi merită pe deplin această titulatură şi deşi nu stă pe un piedestal şi nu e vreo milionară cu slugi pe lângă ea, vedeta reuşeşte să aibă grijă impecabil de cei şase copii, alături de soţ, mama ei şi o bonă internă.
Şi, de parcă ai ei nu erau de ajuns, iat-o pe sexy mamasita în timp ce are grijă şi de copiii altora. Fotoreporterii Click! au surprins-o marţi seara cu ”grădiniţa” prin oraş! Îmbrăcată elegant, cu un deux pieces cadrilat, frumoasa mămică în vârstă de 38 de ani îşi ţinea de mânuţe cei doi băieţi, pe Moise (3 ani) şi pe Noah (6 ani). Micuţa Ava (5 ani) ţopăia veselă înaintea lor, iar în urma ei veneau cei doi băieţi ai naşilor Silvana şi Pepe Berciu.
Gaşca de copii venea de la şcoala Ioanid şi se îndrepta spre un restaurant din zona Grădina Icoanei. Anca a reuşit să îi strunească pe toţi, cu mult calm şi cu zâmbetul pe buze. Nici un ţipăt, nici un gest disperat sau vreo grimasă de mamă stresată! ”Mămica fantastică” este foarte zen după cum se poate observa, la fel de energică precum micuţii care fac roată pe lângă ea.
După ce au luat masa, Anca i-a băgat pe toţi în maşină şi a pornit spre casă. Pentru ea însă ziua nu s-a sfârşit atunci, deoarece, după ce şi-a adormit odraslele, s-a dichisit şi a plecat la un eveniment monden unde a fost plătită să participe.
Sâmbătă își creștinează copilul cu numărul 6
Anca Serea și Adrian Sînă au așteptat cu nerăbdare venirea noului membru al familiei pe lume, iar acum, de când micuța Leah le-a intrat în viață, a dat și tonul „petrecerilor”. Impropriu spus, însă cei doi fericiți părinți sunt în pregătiri pentru botezul acesteia, gândindu-se la ceva cu totul special pentru creștinarea fetiței lor.
Cei doi au ales să își boteze fiica, pe Leah Maria, pe 16 noiembrie, când micuța va împlini 3 luni. Petrecerea de botez va avea loc la un conac din județul Ialomița, unde sunt așteptați în jur de 100 de invitați. Pregătirile sunt în toi, data și locația sunt deja alese, iar Anca a fost cea care a decis asupra meniului, care se pare că va fi unul cu influențe tradiționale românești având în vedere că de pe mese nu vor lipsi sarmalele.