FOTO Mihaela, să nu-ţi paradeşti dotările pe pârtie!
La 45 de ani, Mihaela Rădulescu trăieşte viaţa la cote maxime! Are iubit nou, pe paraşutistul Felix Baumgartner, şi zburdă, în aceste zile, fericită, pe pârtiile exclusiviste din Europa. Vedeta se află în vacanţă şi se pozează de mama focului la schi, însă cu practica stă mai prost. Nu de alta dar trebuie să-şi menajeze ”dotările “ în care a investit 17.000 €.
Nu a recunoscut decât o singură operaţie estetică, cea de la sâni, însă, în ultima vreme, Mihaela Rădulescu a afişat o altă faţă. Vedeta are la 45 de ani un chip întinerit, şi asta se datorează, conform spuselor medicilor esteticieni, unor noi intervenţii estetice la care diva de la Monaco ar fi recurs în ultima perioadă. Sânii şi i-a tunat cu ani în urmă la doctorul Constantin Stan, intervenţia costând 5.000 €.
Anul acesta însă, fizionomia feţei Mihaelei s-a schimbat total. Şi-a făcut o rinoplastie de 2.000 € şi are un zâmbet de 10.000 €, în urma lucrărilor dentare. Toate aceste “dotări”, în care a investit bani grei, aproximativ 17.000 €, i-au adus Mihaelei un nou iubit chiar înainte de Sărbători, ea petrecându-şi Crăciunul cu celebrul paraşutist austriac Felix Baumgartner (45 de ani). În aceste zile, diva face furori pe pârtiile dintr-o staţiune exclusivistă din Europa, de unde postează la greu pe Internet. Diva este însă mai reţinută în ceea ce priveşte practicarea sporturilor de iarnă, de frică să nu-şi paradească silicoanele, nasul, d-abia şlefuit de medici, şi dinţii din porţelan.
Luciu şi-a «zdrobit» silicoanele la schi
Una dintre divele siliconate care a făcut cunoştinţă cu pârtia, fiind pe punctul să-şi facă praf implanturile, a fost Nicoleta Luciu. Bruneta a fost, anul trecut, în concediu, împreună cu Zsolt Csergo şi cu fiul ei cel mare, însă, din neatenţie, a alunecat pe pârtia de schi, chiar pe burtă. Speriată că silicoanele pe care şi le-a pus în urmă cu aproximativ doi ani ar putea exploda, ea s-a dus glonţ la doctorul estetician, care a asigurat-o că implanturile sunt în bună stare.