FOTO Vedete la Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta

FOTO Vedete la Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta

Ultima actualizare:

    Altețea sa regală, Principesa Moștenitoare Margareta la Garden Party-ul de ieri, 10 mai.foto: Facebook
Altețea sa regală, Principesa Moștenitoare Margareta la Garden Party-ul de ieri, 10 mai.foto: Facebook

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente din luna mai a fost, din nou, prilej pentru ca personalităţile politice şi cele din showbiz să-şi reconfirme relaţia cu Familia Regală şi să-şi arate iscusinţa în alegerea vestimentaţiei de mare clasă.

10 mai, ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării – a fost sărbătorită, în mod tradiţional, prin organizarea unui garden party, găzduit de Palatul Elisabeta.

Evenimentul a încheiat seria evenimentelor dedicate Zilei Regalităţii, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I, fiind pentru al şaselea an consecutiv când este organizat cu ocazia zilei de 10 Mai.

6.000 de simpatizanţi ai monarhiei au venit din toată ţara, dar şi din Republica Modova. Printre invitaţi, şi numeroase personalităţi din lumea sportului şi politicieni.

Vezi pe www.okmagazine.ro cum s-au îmbrăcat vedetele prezente le acest eveniment și dacă au respectat dress-code-ul!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner ornela pasare png
Claudia patrascanu FB jpg
adi nartea colaj instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Daniel Buzdugan webp
Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului pe care l-a avut luna trecută     Când se va revedea vedeta cu fiica ei, Violeta!
banner sanziana buruiana png
banner oana lis png
image
image