Fuego: «Anul acesta am împodobit eu bradul, n-am mai lăsat-o pe mama!»

Ultima actualizare:

    Fuego le-a dat peste nas  celor care au făcut bancuri  pe seama lui şi şi-a făcut  singur pomul de iarnă
Fuego le-a dat peste nas celor care au făcut bancuri pe seama lui şi şi-a făcut singur pomul de iarnă

Fuego (39 de ani) se află în plin turneu prin ţară cu spectacolul de colinde, recitaluri în care include, evident, şi piesa “Împodobeşte, mamă, bradul!”. Pe seama celebrelor versuri, internauţii cârcotaşi au lansat bancuri amuzante.

Artistul, născut la Turda,  este topit după mama lui, Eugenia, şi tare regretă că nu poate petrece mai mult alături de dânsa, fiind mai tot timpul pe drumuri, cu concertele. Anul acesta, însă, deşi are peste 10 spectacole de colinde, Fuego s-a gândit să nu-şi mai lase măicuţa să se lupte singură cu bradul, aşa că, într-o zi de respiro, solistul a scos globurile din cutie şi, întorcându-se în timp, când, copil fiind, părinţii îl ridicau în braţe ca să pună steluţa în vârf, a împodobit pomul de iarnă. În plus, s-a cam săturat de cei care-l cam iau peste picior că el revine acasă doar când pregătirile de Crăciun sunt gata: ”Anul acesta am împodobit eu bradul, n-am mai lăsat-o pe mama. În schimb, îi aduc bucurii nemăsurate! Ieri a fost ziua ei, a celei care mi-a pus vise în priviri şi m-a ajutat să le îndeplinesc! La mulţi ani, mama! De ziua ta, îmi doresc mie, în primul rând, să mă bucur cât mai mult de tine! Să pot să te răsplătesc, deşi nu mi-ai cerut-o niciodată, pentru toate sacrificiile făcute! Îţi mulţumesc! Iar celor ce au uitat poate, din anumite motive, de părinţii lor, să-i caute cu o vorbă, pentru că, la un moment dat, va fi prea târziu!”, a declarat Fuego pentru Click!.

Artistul, care are un succes nebun şi în Republica Moldova, interpretează de 13 ani piesa “Împodobeşte, mamă, bradul”, cu versuri emoţionante: “Împodobeşte, mamă, bradul/ Şi nu te întrista/Asta e seara de Crăciun, este seara ta/Împodobeşte bradul, tată, că ne aşteaptă-n prag/Colindători la noi acasă, hai să-i primim cu drag”. Şi, chiar dacă în concertele sale încearcă să mai sară peste melodia pe seama căreia s-au făcut zeci de bancuri, fanii nu-l lasă să coboare de pe scenă până n-o cântă. 

Bancuri pe seama piesei lui

  • Fuego nu ar vrea să aibă mai mult timp, timpul ar vrea să aibă mai mult Fuego.
  • Fuego nu dă bani la colindători, colindătorii îi dau bani lui Fuego.
  • Fuego nu face parte din omenire, omenirea face parte din Fuego.
  • Ca să pară un dur, Justin Bieber şi-a făcut un tatuaj cu Fuego.
  • Fuego e dezamăgit că împodobitul bradului nu este probă olimpică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net