Gabriel Cotabiţă revine pe scenă cu o nouă piesă, după 26 de zile de comă. Click! îți prezintă câteva versuri emoționante ale melodiei VIDEO EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Solistul vrea să recupereze timpul pierdut: o melodie nou-nouță îl așteaptă să revină în muzică
Solistul vrea să recupereze timpul pierdut: o melodie nou-nouță îl așteaptă să revină în muzică

Ce ironie! Când a înregistrat piesa „Camera mansardată”, compozitorul Andrei Tudor nici nu se gândea că melodia avea să marcheze revenirea în muzică a lui Gabriel Cotabiţă. Aceasta va fi primul cântec pe care solistul îl va interpreta după necazul prin care a trecut, iar Click! îţi prezintă câteva versuri emoţionante.

S-a scris mult despre accidentul lui Gabriel Cotabiţă (59 de ani), suferit pe 8 mai, într-o sală de sport a unui hotel din Bucureşti, însă nu s-a spus ce a făcut artistul cu o seară înainte.

În ajunul zilei fatidice, interpretul, împreună cu compozitorul Andrei Tudor, a înregistrat o părticică din piesa „Camera mansardată”, pe care cei doi urmau să o lanseze dacă viaţa n-ar fi avut acele planuri dure cu îndrăgitul solist.

„Am lucrat cu Gabi la piesă chiar înainte cu o seară de a avea accidentul. Joi am înregistrat ultimul pasaj şi vineri s-a întâmplat necazul. Am păstrat atâta vreme piesa şi nu ştiu de ce Kerestely a dat-o (n.r. compozitorul Andrei Kerestely a difuzat înregistrarea ieri, la Antena Stars). Oricum, aşteptăm să vedem ce va face casa de discuri Roton, cu care Gabi are contract. Un demo a fost trimis acolo”, a povestit Andrei Tudor pentru Click. La rândul lui, Kerestely a avut veşti bune pentru fani.

“Vocea lui Gabi nu a fost alterată. Este nărăbdător să revină pe scenă. Am vorbit cu el săptămâna trecută şi a fost foarte încântat de piesă. Pregăteşte proiecte frumoase şi colaborări cu artişti din ţară”, a spus Andrei Kerestely la Antena Stars. Aşadar, emoţiile s-au risipit. Cotabiţă va reveni pe scenă şi va practica meseria care l-a consacrat, mai ales că are deja o piesă pregătită. Versurile melodiei „Camera mansardată” sunt scrise de Cristina Trepcea şi vorbesc despre o poveste de dragoste, temă des întâlnită în melodiile lui Cotabiţă.

Acestea sunt versurile cântecului

"Eşti pe dinafară/ Timpul trece prin noi/

Cred că e vremea să spui apăsat/

Din ochii tăi văd că e adevărat/

Vino în camera mea mansardată/

Să nu te simţi vinovată/

Vino în camera mea mansardată/

Cum umblă dorinţa"

A stat internat 70 de zile

Gabriel Cotabiţă a fost internat pe 8 mai, iar după 26 de zile şi-a revenit din comă, spre surprinderea şi bucuria tuturor. A stat însă în spital, în total, 70 de zile, iar acum continuă recuperarea la domiciliu.

Andrei Tudor lucrează cu Generația de Aur

Andrei Tudor lucrează cu Generația de Aur
Andrei Tudor lucrează cu Generația de Aur

S-a născut pe 2 decembrie 1983 şi este fiul compozitorului Ionel Tudor şi al textierei Andreea Andrei. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti și este doctor în compoziție. Este unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori din generaţia tânără şi a lucrat cu mulţi artişti ai Generației de Aur, de la Nico, la Monica Anghel şi Gabriel Cotabiţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net