George și-a revăzut fata care trăiește în America: «Am început să plâng»

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    George simte lipsa fetiței lui cea mare
George simte lipsa fetiței lui cea mare

George s-a revăzut cu fiica lui care locuiește în America și a fost foarte emoționat. El a mărturisit că nu a avut nicio problemă când a aflat că fiica lui vrea să se mute în America alături de mama ei, însă imediat după ce i-a spus că este de acord, lui George i-a părut rău și s-a întristat foarte tare.

George a declarat pentru Antena Stars faptul că este fericit că fiica lui va avea parte de mai multe oportunități, acolo, în Miami, însă îi simte lipsa.

Cum a reacționat când a aflat că fiica lui vrea să plece în America

George a mărturisit că nu este în întregime vesel deoarece îi este foarte dor de fetița lui cea mare.

"Sunt pe jumătate vesel, pe jumătate trist. A fost foarte bine, una dintre cele mai frumoase vacanțe. Am avut copilul alături, am fost și la școală la ea. E cel mai frumos sentiment să am două fetițe. Sunt cel mai norocos tată din lume. Atunci când am ajuns acolo era adaptată și familiarizată cu tot din Miami, mi-a plăcut foarte mult. Era conectată la acel loc. Îi mulțumesc mamei sale pentru acest lucru. Creștem împreună copilul și mă bucur că are oportunitatea aceasta Karina să crească în America. Nu-i venea să creadă că am răspuns pozitiv că sunt de acord ca fetița să se mute acolo. Am simțit o bucurie și am zis da din prima. După am pus capul pe pernă și am început să plâng", a declarat George, la Răi Da Buni. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner medana ioan isaiu jpg
banner ioan isaiu jpg
banner sonia trifan jpg
Michael Jackson  jpg
banner mara banica simona trasca jpg
Banner Ecaterina Ladin
Captura de ecran din 2026 04 11 la 15 05 56 png
marian godina facebook jpg
image