Graviduţele-sexy muncesc pe brânci înainte să nască
2016 e anul graviduţelor mondene. Fie că sunt cântăreţe, fotomodele sau prezentatoare tv, o mulţime de vedete de la noi s-au pus pe făcut copii. De remarcat că, deşi au sarcini avansate, toate muncesc pe rupte înainte să devină mame.
Antonia (27 de ani) ţopăie pe scenă de parcă nici nu ar fi însărcinată. Gravidă în aproape şase luni, solista nu refuză concertele sau invitaţiile la emisiuni. Deunăzi a cântat şi a dansat la Apahida, lângă Cluj. Iubita lui Alex Velea va naşte spre sfârşitul anului, dar până atunci îşi onorează cu succes şi contractele publicitare. Antonia este imaginea unei băuturi răcoritoare, dar şi a unei firme de cosmetice. Recent, ea a lansat şi o linie de haine.
Bianca Drăguşanu (32 de ani) este programată să nască, prin cezariană, pe data de 20 septembrie. Fosta “Burlăciţă” a luat în greutate în jur de 10 kilograme, dar burtica abia se vede. Deşi îi e destul de greu să se mişte, ea merge în continuare la atelierul de croitorie, pofteşte la frişcă vegetală, cafea fără cofeină, peşte şi sushi, căci e nelipsită de la un restaurant asiatic din Capitală.
Andreea Bălan (32 de ani) va lua pauză de concerte abia în septembrie, deşi e gravidă în luna a şaptea. Este foarte posibil ca, pe 15 septembrie, să urce pe scenă la Media Music Awards, la Sibiu. Momentan, filmează pentru cel de-al 10-lea sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva!” (Antena 1), unde e jurat, şi face şedinţe foto pentru linia de haine pe care o promovează. Dar graviduţa noastră se pare că are şi pofte culinare. Fotoreporterii Click! au surprins-o, nu o dată, la un celebru restaurant din zona Grădina Icoanei din Capitală, de unde îşi ia mereu mâncare la pachet. Poartă rochiţe de gravidă, dar şi celebrele-i şenile, cu care cânta şi în perioada André.
Şi prezentatoarea show-ului „Te cunosc de undeva!”, Alina Puşcaş (32 de ani), va deveni anul acesta mamă pentru a doua oară. Însărcinată în luna a şasea, vedeta este foarte activă şi, în afara filmărilor pentru Antena 1, bruneta găseşte timp şi pentru vacanţe. Iubitul ei, medicul Mihai Stoenescu, o plimbă acum prin Croaţia, cu iahtul.Andreea Bănică (38 de ani) va naşte peste trei luni, însă nu stă locului. Ba chiar onorează concerte unde nu te aştepţi. Zilele trecute a fost la Roman, la „Festivalul tradiţional al meşteşugarilor”, apoi la „Zilele rezervaţiei forestiere Tătăruşi” (Iaşi).