Greu de crezut, dar Dana Rogoz nu a avut niciodată bonă pentru fiul ei. Cum se descurcă
Actriță de teatru, blogger de fashion, creatoarea unui brand de genți și tricouri, dar în primul rând mama unui puști de patru ani, Dana Rogoz (32 de ani) are, cu siguranță, o viață plină. Greu de crezut că poate jongla cu toate sarcinile unei zile fără alt ajutor decât cel venit din partea soțului ei, și totuși vedeta a reușit să se descurce până acum fără ajutorul unei bone.
Dana Rogoz a recunoscut recent, pe pagina personală de Facebook, că nu a avut niciodată o bonă. Actrița i-a răspuns unei cititoare care a întrebat-o dacă primește ajutor pentru Vlad, fiul de patru ani al Danei.
”Nu am avut bonă pentru el. De pe la 3 ani jumate în schimb, am început să apelam prin rotație la 3 fete tinere care ne pot ajuta ocazional, seara, plătindu-le la oră (evident, fiecare pe rând, nu toate 3 deodată – dar, ca să înțelegi frecvența, în ultimele două săptămâni nu am apelat deloc la ajutorul lor, căci ne-am descurcat noi doi). Asta când vrem să mai avem câte o seară liberă, din când în când. Iar ele sunt practic niște prietene de joacă. Pe weekend ne ajută mama mea”, a detaliat Dana.
Dana Rogoz și soțul ei, regizorul Radu Dragomir (51 de ani), călătoresc peste tot împreuă cu fiul lor, fie că este vorba despre o ieșire în natură cu rulota, sau despre o vacanță de trei săptămâni în Vietnam, de exemplu.