Hrubaru, despre Ioana Petric: "E foarte acidă dacă nu-i convine ceva!"
Ioana Petric este prea acidă pentru Hrubaru, iar Hrubaru e prea gălăgios pentru Ioana! Prezentatorii "Cronicii Cârcotaşilor" se antrenează serios pentru noul sezon, cârcotind mult unul pe seama celuilalt.
Ioana Petric şi Cristian Hrubaru sunt atât de nerăbdători să se aşeze la pupitru pentru noul sezon al Cronicii tuturor Cârcotaşilor din România, încât numără minutele până la debutul de miercuri, 4 martie, ora 20:30, la Prima TV. Şi nu fac doar asta! Cei doi prezentatori cârcotesc unul pe seama celuilalt, pentru ca începutul de sezon să fie cu adevărat în forţă.
“Pe Hrubaru nu ai cum să-l ignori, nu de alta, dar îl auzi de la 3 staţii de metrou distanţă. E mai gălăgios decât muzica pe care o ascultă, dar le zice bine şi fără perdea”, spune Ioana despre partenerul ei de la pupitrul Cronicii. Roşcata cârcoteşte şi pe seama ei, recunoscând că Hrubaru nu doar “le zice”, ci şi conduce bine: “Colegul meu merge mai bine pe două roţi decât merg eu pe patru!”.
Pe cel mai rocker dintre Cârcotaşi nu-l deranjează volumul, evident, e obişnuit cu foarte mulţi decibeli pe secundă, dar se împacă mai greu cu felul de a vorbi al partenerei sale. „E foarte acidă dacă nu-i convine ceva. O remarcă nu mai poate face omul la adresa blondelor, virginelor, ardelenilor sau a Bebeluşelor... Cele din urmă parcă sunt o sectă, îşi ţin mereu partea”. De asemenea, Hrubaru admite că ar fi existat pericolul de a se îndrăgosti de Ioana: „Dacă nu eram însurat şi aveam cu 200 de ani mai puţin, nu cred că puteam face faţă primejdiei de a mă amoreza de colega mea!”.
Fireşte, şi alţii ar avea de comentat pe seama celor doi. Până la urmă, despre asta este vorba, România e o ţară plină de cârcotaşi..., deci ar fi absurd ca tocmai prezentatorii să se supere când alţii se pun pe cârcotit. Cu zâmbetul pe buze, Ioana Petric şi Cristian Hrubaru vin la pupitrul "Cronicii Cârcotaşilor" din 4 martie, ora 20:30, doar la Prima TV.