Ieri, omul străzii la Paris, azi bucătar de top la București

Ultima actualizare:

    Nicolai Tand a ajuns să o servească la masă pe celebra cântăreaţă Pink
Nicolai Tand a ajuns să o servească la masă pe celebra cântăreaţă Pink

Energicul Nicolai Tand (41 de ani) şi-a luat viaţa în piept şi a plecat peste hotare doar cu banii de tren în buzunar, pe când avea doar 20 de ani. Bucătarul ne-a povestit cum s-a chinuit singur, printre străini, dar şi cum a ajuns să o servească la masă pe Pink.

Pe Nicolai Tand îl vedeţi gătind la emisiunea ”Star Chef”, de la Antena Stars, care se difuzează sâmbăta, de la ora 12.00. S-a născut în Maramureş, într-o familie numeroasă, iar la 20 de ani visa să se înroleze în Armată. Era nerăbdător, şi-a făcut toate analizele însă, când a primit vestea că nu e acceptat, a decis să se lase de şcoală şi să plece în lume, ca să-şi facă un rost: “I-am zis mamei mele că vreau să plec la muncă. Tata murise pe când eram un puşti, fraţii mei se căsătoriseră, aşa că am renunţat la studii şi am pus osul la treabă ca să câştig bani. Am plecat fără viză în Croaţia, era o problemă la vremea respectivă să poţi ieşi din ţară, dar m-au învăţat băieţii mai mari cum se face. Primul salariu a fost ca salahor la ciment”, îşi începe povestea Tand.

Nicolai a avut însă parte de multe aventuri în drumurile lui. La scurt timp a ajuns în Franţa, unde a locuit, alături de alţi români, într-o casă părăsită, exact ca un om al străzii: „Îmi aduc aminte că stăteam într-un cartier de români, aproape de centrul Parisului. Ne construisem o budă în curte, exact ca WC-ul de la ţară, furam curent de la vecin şi căram cu butoaiele apă pentru toaletă şi pentru spălat. Nu-mi permiteam să cheltuiesc bani pe la restaurante, mâncam pe unde apucam, cel mai luxos local pentru mine a fost McDonalds. Eu am mers acolo să strâng ceva lovele, nu mi-a dat mama niciodată bani de cheltuială, pornisem cu gândul că într-o bună zi voi avea propriul restaurant”, mărturiseşte Tand.

S-a îndrăgostit de o franţuzoaică şi a luat-o de nevastă: „Femeia de care m-am îndrăgostit lucra într-un hotel, eu pe atunci vindeam ziare, dar ne-am despărţit după o perioadă foarte scurtă. Ulterior mi-a venit ideea să mă angajez într-un restaurant. Am început de la munca de jos, eram cel care ducea platoul cu mâncare. Apoi m-am împrietenit cu bucătarii, am înţeles ce înseamnă gastronomia franţuzească, luam de la ei reţete şi le făceam acasă, primele mele bunătăţi au fost tartă cu mere şi friptură de vită, pe care le fac şi la mine, la Cantine de Nicolai”, ne-a mai spus Nicolai. Maramureşanul era harnic şi a avansat rapid: ”Am început să mă ridic, am pornit de jos, picol, ospătar, apoi bucătar, director de restaurant. Printre cei pe care i-am servit se numără Pink şi Ralf Schumacher. Mâncau ce le recomandam, pui sau peşte” ne-a mai spus Tand, care-şi aduce aminte că cea mai mare şpagă pe care a primit-o vreodată a fost de 1.500 de euro.

Nicolai Tand este un tată autoritar

Nicolai este căsătorit cu Monica, fost manechin de top în străinătate, şi au doi copii: pe Ilona (5 ani) şi Iancu (2 ani). El se laudă că-şi împarte viaţa între cantina care-i poartă numele şi casă: „Familia este viaţa mea. Îmi fac timp mereu să petrec clipe frumoase cu ei, eu mă ocup de mâncare, duminica fac piaţa, gătesc, soţia se ocupă de cei mici. Sunt doi copii foarte cuminţi, mănâncă ce avem la masă, nu fac ce vor ei, dacă nu mănâncă le pun în farfurie, îmi pare rău. A mai făcut Ilona mofturi într-un magazin, s-a tăvălit pe jos şi i-am zis că îmi pare rău şi că nu se poate să-i iau ce vrea şi când vrea. Au sărit oamenii să îi cumpere, dar le-am explicat că nu-i vorba de bani, ci de educaţie, că eu n-am primit tot timpul ce am vrut”.

Nicolai şi Monica  au doi copii:  Ilona şi Iancu
Nicolai şi Monica au doi copii: Ilona şi Iancu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net