Îl mai știți pe Fizz? Iată cum arată astăzi, după pauza luată din viața mondenă

Ultima actualizare:

Bogdan Croitoru sau Fizz, pe numele lui de scenă, făcea furori acum mai bine de zece ani cu blănurile de lux, ochelarii de soare și imaginile în care apărea înconjurat de femei frumoase. Pare că nu s-au schimbat prea multe, chiar dacă a ajuns la 37 de ani și a intrat într-un con de umbră. Provine dintr-o familie bogată, iar asta i-a asigurat un trai confortabil. Mai mult, a investit în construcții, în Bursă și acum s-a reîntors în muzică.

“Pauza a fost justificată. Afaceri, călătorii, plus că a trecut perioada aia de scandaluri, de circ mediatic. Nu mi-a plăcut niciodată să mă promovez cu scandal, ci cu muzica mea, cu munca mea, cu ce am făcut eu. Mi-am pus în ordine afacerile, ca să am mai mult timp pentru mine. Și acum am găsit momentul prielnic să revin cu surprize. Avem piesa Fizz Models și un clip în care am investit foarte mult. E melodia oficială a agenției mele de modele. Deocamdată n-am de gând să mă căsătoresc”, a povestit Fizz pe canapeaua lui Cătălin Măruță.

Așa arată Fizz astăzi
Așa arată Fizz astăzi

Ajuns la 37 de ani, Fizz se reîntoarce la muzică și are în plan și lansarea unui nou album. Mai nou, a descoperit și Bursa și a investit în acțiuni la Facebook și Apple.


    Foto: captură Pro Tv
Foto: captură Pro Tv

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Record peste Arad 3 jpg
image
image
image
image
image
image
image png
alina sorescu jpg
Tată de trei copii, îndrăgitul artist își face programul astfel încât să poată petrece timp și cu ei
image png
De Paște, și prezentatorul emisiunii Exclusiv VIP de la Prima TV, a nimerit vreme frumoasă în Dubai alături de soția sa, Oana Turcu, și fiul lor, Tudor
Banner lidia buble
banner ilinca vandici png
banner andreea esca png
image
actualitate.net
image
actualitate.net